logo

Fiodor Ghelici: Guvernul Moldovei îi fură pe pensionarii de rând la stabilirea pensiilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/fiodor-ghelici-guvernul-moldovei-ii-fura-pe-pensionarii-de-7967_1100229.html

Fiodor Ghelici susține că Guvernul Moldovei îi fură pe pensionarii de rând la stabilirea pensiilor. Mai exact, în perioada 1 aprilie 2003 până pe 31 martie 2017 pensionarii ar fi primit pensii calculate după o formulă neconformă legii.

Fiodor Ghelici este ambasador și reprezentant rezident al IOED în Republica Moldova și Ucraina, șef al Sediului Regional din Republica Moldova pentru Belarus, Bulgaria, Cipru, Moldova, România, Turcia și Ucraina, reprezentant oficial al IOED la ONU la Geneva, reprezentant al Congresului Internațional pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Cetățenilor „SHELD” în Republica Moldova, precum și reprezentant al Uniunii Internaționale a Diplomaților.

Într-o conferință de presă la IPN, Fiodor Ghelici a declarat că se cere recalcularea pensiilor sutelor de mii de pensionari care au fost mințiți. El spune că va crea o structură obștească puternică și niciun partid nu va concura cu această structură obștească, care se va numi Centrul de luptă pentru viața pensionarilor.

Prezentă în conferința de presă, pensionara Angela Florea, a declarat că pensionarii au fost înșelați, fiindu-le încălcate drepturile la o pensie decentă. Încălcate au fost nu doar drepturile pensionarilor pentru limita de vârstă, dar și drepturile persoanelor cu dizabilități.

Potrivit pensionarei, la calcularea pensiilor de la 1 aprilie 2003 până la 31 martie 2017 funcționarii CNAS au folosit formule de calcul care diferă de cele specificate în legislație. Unul dintre indici s-a aplicat fără indexare. Prim urmare, majoritatea pensionarilor sunt de 20 de ani înșelați cu pensii subestimate. Femeia spune că formulele denaturate sunt dintr-o hotărâre a Guvernului care este contradictorie legii.


O altă pensionară, Raisa Tănase, a comunicat că a depus două cereri în judecată împotriva CNAS pentru că i s-a oferit o pensie mai mică decât ar trebui să ii revină conform legii, dar nu i s-a făcut dreptate.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.