logo

Fiodor Ghelici: Fostul guvern a provocat daune imaginii Moldovei pe arena internațională


https://www.ipn.md/index.php/ro/fiodor-ghelici-fostul-guvern-a-provocat-daune-imaginii-moldovei-7967_1069670.html

Activistul Fiodor Ghelici, reprezentant oficial în Republica Moldova al Organizației Internaționale Interguvernamentale pentru Dezvoltare Educațională (IOED), cu sediul central în India, susține că fostul guvern condus de Maia Sandu a provocat daune semnificative imaginii Moldovei pe arena internațională.

Într-o conferință de presă la IPN, Fiodor Ghelici, a declarat că anul trecut, după lungi negocieri cu Guvernul Filip, a fost semnat un acord de colaborare a executivului cu IOED. Când Maia Sandu a devenit premier, relației cu respectiva organizație nu s-a acordat nicio atenție. Fiodor Ghelici spune că, timp de cinci luni, a expediat numeroase demersuri premierului și miniștrilor cu rugămintea de a-i primi în audiență pe reprezentanţii IOED pentru a discuta despre realizarea proiectelor social-economice importante pentru țară, dar așa și nu a ajuns la Guvern.

Fiodor Ghelici și-a exprimat speranța că Guvernul Chicu are oameni „cointeresați în dezvoltarea social-economică a Moldovei și integrarea țării în comunitatea internațională”. Potrivi lui Fiodor Ghelici, partenerii indieni ar putea veni cu investiții semnificative în Moldova.

Nicolae Parcevschi, reprezentant în România al Organizației Internaționale pentru Dezvoltare Educațională, declară că India este un partener strategic, demn de încredere, și capabil de relații durabile și eficiente. „Faptul că India este deschisă față de Moldova și România este un avans făcut acestor țări. Este regretabil faptul că gândirea de stat în Republica Moldova a intrat în colaps în colaborarea cu IOED”, a spus acesta. Nicolae Parcevschi a sugerat noului guvern al Moldovei să nu repete acele greșeli pe care le-a făcut Guvernul Sandu.

Și Vitalii Cuțchi, un alt reprezentant al Organizației Internaționale pentru Dezvoltare Educațională, a regretat că, timp de cinci luni, Guvernul Sandu nu a acordat atenție cooperării cu această organizație și și-a exprimat speranța că noul executiv va demonstra interes pentru dezvoltarea socială și economică a Republicii Moldova și pentru bunăstarea poporului acestei țări.