logo

Festivalul Presei a reunit în acest an doar o treime din instituţiile media din R. Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/festivalul-presei-a-reunit-in-acest-an-doar-o-treime-din-institutiile-media-din--7967_959173.html

La Festivalul presei, desfăşurat joi, 4 mai, în Grădina publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” participă 30 de instituţii media din R. Moldova. Evenimentul este organizat în cadrul Zilelor Libertăţii Presei de către Centrul Independent de Jurnalism (CIJ), cu suportul financiar al Misiunii OSCE în Moldova. Directorul executiv al CIJ, Corina Cepoi, a declarat pentru presă că solicitarea de a participa la acest eveniment a fost lansată tuturor celor circa 100 de instituţii media, însă doar o treime şi-a anunţat participarea. Acest fapt a fost regretat şi în luările de cuvânt ale reprezentanţilor mass-media care au participat la eveniment. Potrivit acestora, presa din Moldova nu este solidară în multe privinţe, nici măcar în organizarea acţiunii respective, care este una tradiţională. Potrivit Corinei Cepoi, scopul acestui festival constă în facilitarea apropierii consumatorului de informaţie de jurnaliştii de la organele de presă, precum şi crearea de posibilităţi pentru instituţiile media de a-şi prezenta oferta. Directorul publicaţiei „Jurnal de Chişinău”, Val Butnaru, a declarat că la acest festival nu ar trebui doar să se prezinte instituţiile media, ci să fie abordate problemele grave cu care se confruntă presa din R. Moldova. Butnaru a regretat faptul că problemele respective nu-i interesează nici pe jurnaliştii înşişi, iar o bună parte dintre colegii de breaslă nici nu s-au prezentat la eveniment. „Este ofensator pentru presă că Guvernarea mimează acceptarea existenţei presei libere şi căreia, de fapt, îi este indiferentă existenţa presei libere”, a mai spus directorul „Jurnalului de Chişinău”. Echipa de la radio Antena C, susţinută de suporteri din rândul ascultătorilor, şi-a exprimat îngrijorarea şi dezacordul faţă de intenţia autorităţilor de a lichida postul în calitate de instituţie publică. La forul jurnaliştilor nu a fost observat nici un reprezentant al Puterii. La Festivalul presei au participat publicaţiile „Timpul de dimineaţă”, „Ziarul de gardă”, „Jurnal de Chişinău”, „Capitala”, „Aquarelle”, „VIP-Magazin”, „Koмсомольская правда» «Экономическое обозрение», posturile municipale de radio „Antena C” şi de televiziune „Euro TV Chişinău” etc.