Federaţia Rusă va acorda ajutor umanitar Transnistriei
https://www.ipn.md/index.php/ro/federatia-rusa-va-acorda-ajutor-umanitar-transnistriei-7965_958290.html
Federaţia Rusă va acorda ajutor umanitar Transnistriei şi va lua decizii referitor la acordarea sprijinului financiar, a declarat la Moscova ambasadorul cu misiuni speciale al MAE rus Valerii Keniaikin.
Rusia nu va lăsa la nevoie nici cetăţenii săi, care locuiesc în Transnistria, nici pe cei ai R. Moldova şi Ucrainei, care locuiesc în această regiune. Noi vom face tot ca să le acordăm ajutor umanitar cu medicamente, alimente şi cu tot de ce va fi nevoie. De asemenea vor fi luate decizii referitor la acordarea sprijinului financiar.
Potrivit lui, în situaţia din Transnistria nu este vorba de o problemă tehnică, dar despre „acţiuni politice coordonate în care participă nu doar Moldova şi Ucraina dar şi statele occidentale, oricât ar fi de regretabil”.
Sursa citată a menţionat că Rusia va face tot posibilul pentru reglementarea conflictului pe căi politico-diplomatice, dar în cazul înrăutăţirii situaţiei din zonă este posibil că vor fi necesare măsuri extreme.
Ambasadorul a reiterat poziţia Federaţiei Ruse că trebuie să fie restabilit regimul vamal de tranzitare a mărfurilor care a existat până la 3 martie.
De la 3 martie curent Ucraina nu mai permite tranzitarea mărfurilor la hotarul moldo-ucrainean care nu dispun de specimene vamale ale R. Moldova. Aceasta a declanşat reacţii dure din partea administraţiei din regiunea separatistă, care susţine că în aceste condiţii regiunea înregistrează pierderi de milioane de dolari. Inclusiv persoane din mai multe localităţi au organizat pe parcursul săptămânii curente mitinguri de protest. Poziţia administraţiei este susţinută de Moscova, Duma de Stat a căreia a adoptat o declaraţie în care califică aceste acţiuni drept blocadă economică şi cere restabilirea regimului vamal de până la 3 martie. Pe de altă parte comunitatea internaţională salută decizia Ucrainei, pe care o califică drept corectă şi că nu este vorba de o blocadă.