logo

Federația Națională a Fermierilor și CUB s-au alăturat inițiativei Marea Adunare Națională


https://www.ipn.md/index.php/ro/federatia-nationala-a-fermierilor-si-cub-s-au-alaturat-7965_1096424.html

Federația Națională a Fermierilor din Moldova salută inițiativa președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, de a convoca la 21 mai Marea Adunare Națională în cadrul căreia cetățenii Republicii Moldova, adepți ai aderării Moldovei la UE, să-și exprime în mod democratic viziunile lor cu referire la viitorul european al Moldovei. Și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) își exprimă deschiderea de a participa la Adunarea  Națională, transmite IPN.

Federația Națională a Fermierilor din Moldova (FNFM) își exprimă încrederea în oportunitățile de dezvoltare social-economică a Moldovei, care pot fi asigurate prin intermediul relațiilor cu țările civilizate, care sunt parte a lumii libere, unde se respectă drepturile omului, libertatea și valorile general umane. Federația a remarcat suportul acordat sectorului agricol din Moldova pe parcursul anilor de către Uniunea Europeană, diferite agenții de dezvoltare, organizații, fundații în cadrul multiplelor programe și proiecte de asistență tehnică și investiționale. FNFM face apel către toți agricultorii din țară „să se pătrundă de semnificația și importanța acestui evenimentˮ și la 21 mai să vină la Marea Adunare Națională să voteze viitorul european al Moldovei, viitorul copiilor și nepoților.

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare susține ideea de unitate a cursului european pentru orice partide care pun idealul național în centrul aspirațiilor lor politice. „Noi, CUB, suntem un partid liberal, ancorat la una din cele mai viguroase familii politice europene, ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților Europeni). În scurt timp, CUB va adera ca partid cu drepturi depline la familia liberalilor europeni, participând la Congresul ALDE de la Stockholm. În spiritul acestor năzuințe, suntem solidari ideii europene în Republica Moldova, cerând actualei guvernări mecanisme normale de consultare și dialog instituționalizat, respectarea statului de drept și bună credință în crearea consensului necesar pentru aderarea la Uniunea Europeanăˮ, se menționează într-un comunicat de presă al Coaliției.

Partidul politic consideră necesar să fie adoptată o Rezoluție la Adunarea Națională, care să exprime unitatea forțelor pro-europene. Potrivit formațiunii, în Rezoluție ar fi bine să se regăsească angajamentul de a implementa efectiv și fără devieri criteriile de aderare de la Copenhaga, sistarea stării de urgență și încheierea mandatului Comisiei de Stare Excepțională, retragerea din procedură legislativă a unor proiecte de lege periculoase, care au fost aspru criticate de opiniile avizate ale Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei. Documentul ar fi de dorit să abordeze, de asemenea, aprofundarea parteneriatelor strategice cu România, UE și SUA ca măsuri de consolidare a rezilienței și de alinierea plenară a Republicii Moldova la standardele lumii occidentale, precum și retragerea imediată din structurile existente CSI și alte structuri geopolitice, controlate de Rusia.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat săptămâna trecută inițiativa de a convoca Adunarea Națională a cetățenilor. Adunarea Moldova Europeană va fi organizată în Piața Marii Adunări Naționale.