logo

Federaţia Naţională a Fermierilor cere reformarea Laboratorului central fitosanitar


https://www.ipn.md/index.php/ro/federatia-nationala-a-fermierilor-cere-reformarea-laboratorului-central-fitosani-7966_1075338.html

Diana Crudu, reprezentantă a Federaţiei Naţionale a Fermierilor, a solicitat public, în numele Federației, crearea unei comisii parlamentare care să monitorizeze acţiunile Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. De asemenea, a solicitat asumarea publică a unui termen cât mai restrâns ca producătorii să aibă acces la un laborator fitosanitar acreditat, astfel ca să poată accesa pieţele externe. Solicitările au fost formulate în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Vladimir Bolea, transmite IPN.

Diana Crudu afirmă că donatorii străini au echipat din contul lor un laborator a căror certificate sunt recunoscute de UE. ,,Prostul management al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentară, lipsa interesului, comoditatea şi neprofesionalismul lor, lipsa demersurilor către instituţiile din UE abilitate cu acreditarea acestui laborator, veşnica scuză că ,,nu ne acreditează, pentru că nu le place de noi’’, în loc să pună mâna să îndeplinească toate cerinţele impuse de UE în materie de trasabilitate, inofensivitatea produselor din carne, a adus producătorii de carne în Republica Moldova în pragul disperării”, a menționat reprezentanta Federaţiei Naţionale a Fermierilor.

Deputatul PAS Vladimir Bolea a propus instituirea, sub egida Guvernului sau a Ministerului Economiei, a unui grup de lucru cu participarea reprezentanţilor donatorilor, care să ofere suport în elaborarea şi promovarea proiectelor de acte normative conexe activităţilor instituțiilor fondate de ANSA, în special în ceea ce privește simplificarea procesului de omologare şi înregistrare a produselor de uz fitosanitar, dar şi a metodologiei şi nomenclaturii serviciilor prestate de respectivele entităţi.