Campioana Moldovei la fotbal feminin, FC Noroc a cedat în primul meci din actualul sezon al Ligii Campionilor. Echipa din Nimoreni a pierdut cu 0-4 în fața formației Sturm Graz, transmite IPN.
Noroc a încasat cele patru goluri în repriza secundă. Katharina Naschenweng și Julia Kofler au reușit câte o dublă. În celălalt meci al grupei, Apollon (Cipru) a dispus de NSA Sofia (Bulgaria) cu același scor de 4-0.
Pe 25 august, echipa antrenată de Evghenia Miron va întâlni Apollon. Mini-turneul are loc în Cipru.