logo

Fără apă la robinet


https://www.ipn.md/index.php/ro/fara-apa-la-robinet-7967_1078244.html

Consumatorii din strada Calea Basarabiei, 26-42, inclusiv cu fracții, din capitală vor rămâne miercuri, 9 decembrie, fără apă la robinet. Apa va fi oprită și pe Șoseaua Muncești, 121-123, inclusiv cu fracții. Deconectările sunt planificate între orele 09.00 și 15.00, timp în care SA „Apă-Canal Chișinău” va efectua lucrări planificate, transmite IPN.

Tot miercuri, între orele 09.00 și 17.00, furnizarea apei ar putea fi sistată pe bulevardul Dacia, 60, 65-73, inclusiv cu fracții, precum și pe străzile Astronauților, Plopilor și Otopeni. De asemenea, apa va fi oprită în localitatea Sângera. Potrivit ACC, în legătură cu executarea lucrărilor planificate de către compania „Premier Energy Distribution”, este posibilă deconectarea energiei electrice, proces care va conduce la sistarea alimentării cu apă.

Până pe 11 decembrie, între orele 09.00 și 19.00, alimentarea cu apă va fi sistată pe străzile Colonița, Târgoviște, Izbaș și Vadul lui Vodă. În același interval de ore, până pe 18 decembrie, nu va fi apă la robinet pe strada I. Botezătorul, iar până pe 30 decembrie – pe străzile Al. cel Bun, Cojocarilor, T. Maiorescu, Armenească, O. Goga și A. Vlăhuță. Sistările au loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de racordare a rețelelor de apeduct, finanțate din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.

După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.