logo

Familia Moșin semnalează administrarea defectuoasă a societății „Repromed”


https://www.ipn.md/index.php/ro/familia-mosin-semnaleaza-administrarea-defectuoasa-a-societatii-repromed-7967_1105698.html

Doctorul și conferențiarul universitar Veaceslav Moșin, fost asociat al societății cu răspundere limitată „Repromed”, și fiica sa, Cristina Moșin, trag un semnal de alarmă asupra pericolului care amenință climatul investițional din țară. În cadrul unei conferințe de presă organizate la IPN, cei doi au acuzat actuala administrație a clinicii „Repromed” de intenția de a aduce în pragul falimentului această fostă afacere medicală privată de succes, prin intermediul unor firme parazitare.

Veaceslav Moșin a declarat că, datorită activității sale și a echipei pe care o conducea, SRL „Repromed” a înregistrat rezultate remarcabile, devenind una dintre cele mai renumite companii private din Republica Moldova. Resursele financiare acumulate au fost folosite pentru construcția și utilarea Spitalului Repromed+, care a fost deschis în anul 2019. Moșin a subliniat că, odată cu deschiderea spitalului Repromed+, lucrurile au început să se schimbe, el practic nu mai avea acces la informații despre activitatea financiară a companiei, iar adunările fondatorilor erau formale, fără a fi discutate cu el rezultatele activității.

„Când compania aducea profit de 50 milioane totul era bine, dar când la finele anului 2020 m-am îmbolnăvit de COVID – formă severă, iar după externare mi s-a fost depistat cancer de piele, s-a început calvarul. Pentru că starea mea de sănătate s-a înrăutățit și fiind nemulțumit cum este gestionată compania, am hotărât să îmi închei activitatea mea profesională, și le-am propus familiei Hotineanu să cumpere 50% din capitalul social al companiei, care îmi aparținea mie. Însă am fost refuzat”, spune Veaceslav Moșin, iar când a decis să doneze partea sa copiilor și unui apropiat al familiei, situația s-a înrăutățit și mai tare. Veaceslav Moșin spune că a fost amenințat, intimidat de „clanul Hotineanu”. El a precizat că i s-a spus că nu știe cu cine s-a legat, că au cunoștințe bune în structurile judecătorești și persoane cu influență politică, că nu va obține nimic și că vor face tot posibilul pentru a-i denigra imaginea lui și a familiei sale.

Cristina Moșin a spus că, pentru a falimenta compania „Repromedˮ, au fost create mai multe companii căpușe, precum SRL „AIDMEDˮ, SRL „Reconstruct Civilˮ și SRL „Z-Medizineˮ. Companiile au avut aspecte comune cu „Repromedˮ: echipa de administrare, sediul și activitatea. Fără acordul asociaților, administratorul SRL „Repromedˮ, Lidia Lîsîi (mama Alinei Hotineanu), a cesionat gratuit brandul „Repromed” societății „AIDMEDˮ.

Cristina Moșin spune că societatea cu răspundere limitată „Repromed” se confruntă acum cu o situație critică. „În perioada 2020-2023 rata de rentabilitate a companiei  „Repromed” a scăzut de la 30% la 3,4%, pe când la „AIDMEDˮ SRL se observă o creștere de la 12,7% la 69,3%. Toate costurile s-au dus pe compania „Repromed” SRLˮ, a spus Cristina Moșin, precizând că toată această perioadă a fost urmată de acțiuni de intimidare și ascunderea de informații din partea administrației companiei „Repromed”.

„Toți acești ani căutăm dreptatea. Și prin această oportunitate facem apel deschis către reprezentanții mass-media, către conducerea țării, către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, către prim-ministrul Republicii Moldova și către procurorul general, să ne ajute, să elucideze acest caz de rezonanță, pentru că aceasta lasă o pată și pune în pericol întreg climatul investițional din Republica Moldovaˮ, a spus Cristina Moșin.

Clinica „Repromed”, care era una din cele mai importante instituții private din Republica Moldova, se află astăzi într-o situație dezastruoasă, de la un profit net de 46 211 700 de lei în anul 2021 la unul de 3 336 994 de lei în 2023, a mai precizat Cristina Moșin. În același timp, „AIDMED”, folosind același spațiu, același personal și echipament ca și „Repromed”, a înregistrat rezultate excepționale: 15 811 430 lei în anul 2021 și 73 697 200 lei în 2022.

Avocatul Tudor Leșanu a spus că a încercat să facă o programare la spitalul „Repromed” și că a fost primit de către personal și medici cu ecusoanele „Repromed”. Toate serviciile au fost prestate sub brandul „Repromedˮ, însă plata efectuată pentru aceste servicii a mers la persoana juridică „AIDMEDˮ SRL, conform bonurilor de plată. Brandul „Repromed” nu mai aparține societății cu răspundere limitată „Repromed”. „Această cesionare a mărcii a fost făcută ilegal, or asociații SRL „Repromed” nu au votat o asemene cesiuneˮ, a spus avocatul.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.