logo

Facebook dezvoltă o reţea socială profesională


https://www.ipn.md/index.php/ro/facebook-dezvolta-o-retea-sociala-profesionala-7967_1016616.html

Compania Facebook lucrează la un nou site – reţeaua socială profesională Facebook at Work, ce le-ar permite userilor să-şi ţină separat profilul personal de cel de munca, anunţă Financial Times. Noul proiect va permite delimitarea vieţii personale a utilizatorului de cea profesională.

Yoda.ro scrie că noul website, care va avea un design similar cu Facebook, va intra în competiție cu LinkedIn Corp, Google Inc și Microsoft Corp. . Astfel, utilizatorii reţelei sociale vor putea lucra împreună cu colegii asupra documentelor, vor face schimb de informaţii în chat, etc.



Comentarii oficiale din partea Facebook la moment nu sunt, compania a refuzat să furnizeze orice informaţii. Se vehiculează că ideea de a crea o reţea socială separată pentru profesionişti a fost analizată de angajaţii companiei deja de mult timp.

Se presupune că iniţial Facebook at Work va fi gratuită pentru participanţi, după care, pentru o plată suplimentară, vor fi adăugate noi posibilităţi.