logo

Experţii susţin că CCA nu şi-a onorat integral sarcinile ce-i revin din prevederile Codului Audiovizualului


https://www.ipn.md/index.php/ro/expertii-sustin-ca-cca-nu-si-a-onorat-integral-sarcinile-7967_963481.html

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) nu a reuşit să acopere integral sarcinile ce-i revin din prevederile Codului Audiovizualului. Aceasta este concluzia monitorizării timp de 6 luni a celor 11 ONG-uri de media şi din domeniul drepturilor omului, participante în proiectul de monitorizare a implementării Codului Audiovizualului, sub egida Asociaţiei Presei Electronice (APEL), transmite Info-Prim Neo. Conform vicepreşedintelui Comitetului pentru Apărarea Drepturilor Umane şi Profesionale (CADUP), Corina Fusu, procesul de aplicare a prevederilor noii legislaţii în domeniu a început în mod defectuos. Astfel, procesul de constituire a componenţei CCA s-a desfăşurat în mod netransparent, în lipsa unor dezbateri publice şi a unor criterii clare de selectare, ignorându-se opinia societăţii civile şi recomandările Consiliului Europei în domeniu, susţine sursa citată. Mai mult, spune Corina Fusu, votarea membrilor Consiliului de Observatori al Instituţiei Publice „Teleradio Moldova” a demonstrat ignorarea opţiunilor membrilor CCA de către Parlament. Drept consecinţă a aplicării inadecvate a noii legislaţii, consideră echipa de monitorizare, a apărut „cazul Antena C şi Euro-TV”, intrat în atenţia opiniei publice naţionale şi internaţionale. Maniera în care au fost reorganizate aceste instituţii a condus la privarea publicului de dreptul la informare, la ignorarea opiniei comunităţii municipale, la încălcarea drepturilor membrilor colectivelor de muncă. În asemenea circumstanţe, experţii consideră necesară implicarea factorilor decizionali în redresarea situaţiei care să servească scopurilor pentru care a fost adoptată noua legislaţie astfel încât să nu compromită perspectiva europeană a R. Moldova. Prin proiectul „Monitorizarea implementării Codului Audiovizualului”, finanţat de Fundaţia Soros Moldova, se urmăreşte instituirea unui mecanism de control public asupra modului în care este aplicată noua legislaţie audiovizuală din R. Moldova. Proiectul a început la 1 ianuarie curent şi va finaliza la 31 decembrie.