Experţii susţin că actualul proiect al Codului Audiovizualului nu favorizează radiodifuzorii autohtoni
https://www.ipn.md/index.php/ro/expertii-sustin-ca-actualul-proiect-al-codului-audiovizualului-nu-favorizeaza-7967_959598.html
Proiectul Codului Audiovizualului (CA) nu reglementează într-o măsură bine determinată activitatea radiodifuzorilor privaţi şi necesită mai multe modificări în această privinţă. Reprezentanţii societăţii civile şi ai posturilor private de radio şi TV vor propune Parlamentului amendamente la CA, care, în opinia lor, ar favoriza dezvoltarea audiovizualului din R. Moldova şi, în special, a producţiei autohtone.
Marţi, 30 mai, s-a încheiat conferinţa naţională „Proiectul CA: expertize şi contribuţii ale societăţii civile”, care a finalizat şirul de dezbateri referitor la proiectul Codului. La ultima zi a conferinţei, participanţii au formulat şi au examinat propuneri de modificări referitor la activitatea radiodifuzorilor privaţi.
Discuţii în contradictoriu a provocat prevederea care interzice persoanelor fizice şi juridice străine să deţină, la fondarea unui radiodifuzor, o cotă de participare care să permită luarea deciziilor. Angela Aramă, deputat din partea Partidului Popular Creştin Democrat, unul din autorii proiectului, a spus că această clauză a fost introdusă pentru a diminua pericolul influenţei din Federaţia Rusă în audiovizual.
Pe de altă parte, Victor Osipov, consilier al fracţiunii Alianţa „Moldova Noastră”, a declarat că această clauză încalcă prevederile Planului de Acţiuni RM-UE, care prevede deschiderea pieţei moldoveneşti pentru investitorii europeni. În acest context, această clauză ar trebui să fie exclusă, cel puţin pentru instituţiile din UE, a spus Osipov.
Totodată, Valeriu Saharneanu, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor, a declarat că, în condiţiile în care audiovizualul din R. Moldova este slab dezvoltat, introducerea unei astfel de prevederi înseamnă stoparea în continuare a dezvoltării acestui domeniu.
Mai mulţi experţi s-au pronunţat asupra necesităţii introducerii unor stipulări care ar interzice posturilor străine retransmise să plaseze publicitate în R. Moldova. Actualmente, companiile mari îşi difuzează publicitatea la posturi ca TVR sau ORT, astfel posturile autohtone nu au posibilitate să câştige bani.
Participanţii au formulat un şir de alte modificări şi completări, care vor fi structurate şi propuse spre examinare Comisiei parlamentare de profil. Setul de propuneri ale societăţii civile va fi plasat pe site-ul Institutului de Politici Publice (IPP).
Conferinţa naţională reprezintă rezultatul celor 5 dezbateri publice, care au avut loc în perioada aprilie–mai 2006, la Chişinău, în cadrul cărora experţi şi reprezentanţi ai ONG din domeniu au dezbătut şi au formulat amendamente la proiectul CA. La dezbateri au participat reprezentanţi ai Asociaţiei Presei Electronice, Centrului Independent de Jurnalism, Centrului „Acces-Info”, Asociaţiei Juriştilor Independenţi, Organizaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului”, experţi în domeniu, politicieni, jurişti ş. a. Evenimentul a fost organizat de către IPP, cu sprijinul financiar al Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională şi al Fundaţiei Soros-Moldova.