Experţii solicită modificări în proiectul Codului Audiovizualului şi în ceea ce priveşte licenţele de emisie
https://www.ipn.md/index.php/ro/expertii-solicita-modificari-in-proiectul-codului-audiovizualului-si-in-ceea-7965_959418.html
Prevederile proiectului Codului Audiovizualului (CA) ce se referă la acordarea şi revocarea licenţelor de emisie reprezintă una din cele mai slabe compartimente ale proiectului, susţin mai mulţi experţi şi jurişti, care au participat vineri, 19 mai la dezbaterea publică: „Proiecte de legi: stipulări vizând activitatea radiodifuzorilor privaţi”.
Juristul Vladislav Gribincea a declarat că proiectul CA, în varianta în care a fost adoptat în prima lectură de parlament, permite o marjă excesiv de mare în drepturile şi obligaţiile Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), în ceea ce priveşte acordarea şi revocarea licenţelor. În opinia sa, aceasta generează riscuri de adoptare a unor decizii arbitrare, subiective ale autorităţii de reglementare în domeniu. Pentru evitarea lor, Gribincea a propus introducerea unui nou articol în Cod, care să se refere la concursul pentru eliberarea licenţelor. Acesta ar stipula, printre altele, obligativitatea CCA de a-şi motiva deciziile privind desemnarea învingătorilor la concurs şi, respectiv, respingerea altor solicitări, precum şi dreptul participanţilor la concurs de a ataca în judecată decizia CCA.
Mai mulţi participanţi la dezbateri s-au referit la necesitatea modificării termenelor licenţei de emisie. Proiectul Codului stabileşte că pentru radio licenţa de emisie se eliberează pe o perioadă de 7 ani, pentru TV – 5 ani, iar pentru transmisiunea serviciilor radio şi TV prin cablu – 6 ani. Majoritatea participanţilor s-au pronunţat pentru o perioadă mai mare a licenţei pentru TV, motivând prin cheltuielile mari pentru crearea unui post TV, şi, respectiv, a timpului necesar pentru răscumpărarea acestora. Deşi au fost înaintate mai multe opinii, participanţii au ajuns la formula de compromis, potrivit căreia Parlamentului i se va propune ca licenţele pentru toate cele 3 tipuri de radiodifuzori să fie aprobate pentru un termen de 7 ani.
Victor Osipov, consilier al fracţiunii parlamentare AMN şi membru al Consiliului de Observatori al Companiei „Teleradio-Moldova”, s-a referit la necesitatea reglementării numărului licenţelor de emisie, în dependenţă de posibilităţii pieţei, inclusiv a celei publicitare. Actualul CCA a creat o inflaţie de licenţe de emisie, în special în unele zone ale republicii, consideră Osipov.
Pe de altă parte, Constantin Pârţac, expert în domeniul audiovizualului a spus că liberalizarea pieţei va permite autoreglementarea situaţiei, cu excluderea celor mai slabi de pe piaţa audiovizualului, astfel încât statul nu trebuie să se ocupe cu limitări de acest gen.
Iniţiativele legislative cu privire la audiovizualul din Moldova au constituit tema a 3 dezbateri publice organizate de Institutul de Politici Publice, cu sprijinul Fundaţiei Soros-Moldova. Conferinţa naţională de totalizare a dezbaterilor va avea loc în zilele de 29 şi 30 mai, la hotelul „Dedeman”, cu începere de la ora 10.00. În cadrul conferinţei va fi redactat un set de propuneri care vor fi înaintate comisiei parlamentare de profil. Aceste activităţi se desfăşoară în cadrul Zilelor Libertăţii Presei.