Experţii s-au pronunţat împotriva construcţiei unei staţii de epurare noi
https://www.ipn.md/index.php/ro/expertii-s-au-pronuntat-impotriva-constructiei-unei-statii-de-epurare-7967_959447.html
Este mai raţională reconstrucţia staţiei de epurare a apelor reziduale din mun. Chişinău decât construcţia unui obiect nou de acest profil. La o astfel de concluzie au ajuns la sfârşitul săptămânii trecute specialiştii locali din domeniu şi factorii de decizie municipali.
Argumentul de bază este de ordin financiar în condiţiile când proiectul de reconstrucţie ar costa circa 150 mln. euro, iar staţia nouă de 2 două ori mai mult. Şi într-un caz, şi în altul se mizează pe investiţii extrabugetare, care nu sunt uşor de atras.
În cadrul unei şedinţe speciale a unui grup de lucru, conduse de primarul interimar, Vasile Ursu, unde s-a decis în favoarea reconstrucţiei, s-a calculat că pentru prima tranşă care ar înlătura mirosul neplăcut ce trezeşte nemulţumirea chişinăuienilor, vor fi necesare circa 53 mln. euro. În următorii 4 ani, va fi posibilă, odată cu atragerea investiţiilor, şi reconstrucţia celorlalte componente ale staţiei.
Potrivit datelor prezentate în cadrul şedinţei, proiectul tehnic de reconstrucţie ar putea fi definitivat în termen de 4 luni, iar în perioada imediat următoare ar putea fi anunţat un concurs investiţional. În acest sens, membrii grupului de lucru au constatat că modalitatea de atragere a investiţiilor va trebui discutată suplimentar, pentru a se decide asupra celei mai eficiente: atragerea unui credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sau Banca Mondială, privatizarea sau darea în concesiune a acestui obiect.
Vasile Ursu a menţionat că oricare ar fi metoda, implementarea proiectului va atrage nemijlocit majorarea tarfelor pentru apă şi canalizare, în vederea recuperării investiţiilor.
Grupul de lucru va informa conducerea ţării despre deciziile luate. În cadrul unei recente şedinţe de lucru de la Primărie, preşedintele Vladimir Voronin a cerut evaluarea posibilităţilor de construcţie a unei noi staţii, în locul reconstrucţiei preconizate anterior. Experţii s-au arătat înţelegători că decizia finală îi aparţine autorităţilor centrale.