logo

Experţii economişti despre devalorizarea leului moldovenesc


https://www.ipn.md/index.php/ro/expertii-economisti-despre-devalorizarea-leului-moldovenesc-7978_1017774.html

Diminuarea exporturilor şi scăderea volumului remitenţelor sunt motivele principale ale devalorizării monedei naţionale din ultimul timp. Concluziile au fost formulate de către doi experţi economişti în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune RTR Moldova, transmite IPN.

Ion Tornea, expert economic IDIS "Viitorul", a precizat că în ultimele luni au scăzut masiv remitenţele, acest fapt fiind explicat prin situaţia economică din Federaţia Rusă, dar şi prin expulzarea muncitorilor moldoveni de acolo. Totodată, embargourile ruseşti pentru o bună parte dintre produsele agricole moldoveneşti, dar şi faptul că producătorii de la noi încă nu şi-au găsit pieţe noi de desfacere s-a răsfrânt negativ asupra cotaţiei leu-dolar.

„Pe moment există toate premizele economice pentru devalorizarea leului. Este foarte mult ca doar în câteva luni remitenţele să scadă cu 38 de mln de dolari. Mai există şi factorul psihologic, când oamenii au pierdut încrederea în moneda naţională şi îşi fac economii în valută străină. În perioada lunilor iunie-iulie 2014 nu existau premise pentru devalorizarea leului. Atunci au fost nişte speculaţii pe piaţa bancară, iar Banca Naţională, din păcate, n-a intervenit”, a conchis expertul.

Şi directorul Institutului Economiei de Piață, Roman Chirca este de părerea că scăderea remitenţelor şi a exporturilor reprezintă explicaţia pentru devalorizarea leului moldovenesc şi avertizează despre un nou val de scumpiri, în special la produsele energetice.

„În primul rând se vor scumpi produsele de import. Distribuitorul de energie electrică „Gaz Union Fenosa” deja a anunţat posibile majorări, la fel s-a anunţat şi scumpirea medicamentelor. Scumpirea resurselor energetic ar conduce nemijlocit şi la majorarea preţurilor pentru produsele autohtone. Pentru a salva cât de cât situaţia, ar trebui să fie renegociate preţurile pentru gazul importat din Rusia în condiţiile când la nivel mondial preţurile pentru acest produs au scăzut”, a conchis Roman Chirca.