logo

Experţii de la Chişinău despre problemele din conducerea autonomiei găgăuze


https://www.ipn.md/index.php/ro/expertii-de-la-chisinau-despre-problemele-din-conducerea-autonomiei-gagauze-7978_1013104.html

Guvernatorul Autonomiei Găgăuze, Mihail Formuzal, şi preşedintele parlamentului local, Dmitri Constantinov, destabilizează situaţia în sudul ţării, propagă separatismul, deturnează fonduri şi urmează a fi traşi la răspundere conform legii. Concluziile au fost formulate de către un grup de experţi de la Chişinău, întruniţi în cadrul emisiunii „Fabrika” de marţi seara de la postul de televiziune „PublikaTV”, transmite IPN.

„Republica Moldova s-ar putea pomeni cu un război civil sau cu un scenariu precum cel din Ucraina. Exemplul Ucrainei este foarte concludent. Pentru a nu avea un război civil, trebuie să izolăm două persoane, Formuzal şi Constantinov. Este necesar de acţionat împotriva acestor doi prin metode juridice, pentru a evita confruntările armate”, a precizat comentatorul politic  Roman Mihăeş.

Directorul Institutului de Analiză şi Consultanţă „Politicon”, Anatol Ţăranu, este de părerea că  başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, este un spion rus, care urmăreşte scopuri meschine şi acţionează în interesele Rusiei. Potrivit lui Ţăranu, Rusia, prin intermediul lui Formuzal, urmăreşte formarea unei regiuni separatiste în Găgăuzia, la care ar putea să adere o parte din teritoriul ucrainean. „Formuzal şi Constantinov au făcut o alianţă pentru a-şi proteja afacerile şi a deturna fondurile. În Găgăuzia au fost pompate subvenţii financiare importante din Uniunea Europeană, Rusia şi Turcia, dar la moment nu este clar unde s-au dus aceşti bani”, a conchis Ţăranu.

Victor Juc, doctor habilitat în politologie, susţine că  „substanţa problemei se află în apropierea imediată a alegerilor din Găgăuzia. Iar acolo sunt pompate sume enorme din Federaţia Rusă, care nu sunt controlate de către autorităţile de la Chişinău şi care nu sunt utilizate conform destinaţiei”.

Invitatul permanent al emisiunii „Fabrika”, jurnalistul Cristian Tabără, a criticat în termeni duri conducerea de la Comrat. „Anume sub conducerea lui Formuzal  în Găgăuzia au derulat nişte procese periculoase cum ar fi trecerea de la autonomie la separatism, la o dezinformare cumplită, de la integrare s-a trecut la o rusificare a populaţiei, de la autoguvernare, la o conducere autoritară, de la colaborarea cu instituţiile centrale ale statului, la şantaj. Sunt două aspecte pentru care conducerea autonomiei găgăuze trebuie să răspundă penal. Primul este frauda de proporţii, iar cel de al doilea aspect îl reprezintă atentatul la siguranţa naţională a statului”, a conchis Tabără.