logo

Experți în drept cer Curții Constituționale să își revizuiască ultimele hotărâri


https://www.ipn.md/index.php/ro/experti-in-drept-cer-curtii-constitutionale-sa-isi-revizuiasca-7978_1066139.html

Ultimele hotărâri ale Curții Constituționale au fost adoptate în grabă, cu mari abateri de la justiție și de la justiția constituțională, fiind aplicată o procedură arbitrară. Aceasta este concluzia unanimă a participanților la masa rotundă, organizată de Institutul de Relații Internaționale din Moldova, transmite IPN.

Prezent la masa rotundă, Teodor Cârnaț, doctor habilitat în drept, a precizat că hotărârea Curții Constituționale spune că termenul limită de formare a majorității parlamentare este 9 iunie. Or, după cum 9 iunie a căzut într-o zi de duminică, deci hotărârea urma să intre în vigoare a doua zi, pe 10 iunie.

În ceea ce privește dizolvarea Parlamentului de către Pavel Filip, numit președinte interimar printr-o decizie a aceleiași Curți, Teodor Cârnaț spune că hotărârea trebuia să întrunească trei condiții cumulative. Este vorba despre respectarea termenului de trei luni de zile de la data alegerilor, consultarea fracțiunilor parlamentare și avizul Curții Constituționale. „Nu exista niciun temei juridic pentru suspendarea Parlamentului. Avizul Curții Constituționale din 9 iunie 2019 a servit pentru uzurparea puterii de către Pavel Filip”, a spus Teodor Cârnaț.

Alexandru Arseni, doctor habilitat în drept, a spus că, din punct de vedere juridic, Parlamentul și Guvernul Maia Sandu funcționează legal și constituțional. „Deciziile Curții Constituționale trebuie să se bazeze pe reglementările legale și să nu depășească atribuțiile instituției”, a notat Alexandru Arseni.

În opinia sa, Curtea Constituțională este obligată să asigure supremația Constituției și că orice act care contravine legii supreme nu are putere juridică. „Deciziile Curții Constituționale au fost adoptate împotriva jurisprudenței. Procedura de examinare a fost fără actele pe masă și fără a fi ascultate părțile”, a conchis Alexandru Arseni.

Valentin Beniuc, rectorul IRIM, a declarat că masa rotundă are doi vectori ai științelor socio-umane: jurisprudența și științele politice. În rezoluția finală a mesei rotunde, participanții menționează că hotărârile Curții Constituționale formează în societate convingerea că judecătorii constituționali nu au fost liberi și neinfluențați în procesul decizional.

„În acest context, participanții la masa rotundă se adresează către judecătorii CC să își revizuiască hotărârile adoptate, astfel demonstrând independența inalienabilă și înaltele calități profesionale de care au dat dovadă până la acest blocaj”, a citat din rezoluție Valentin Beniuc.