logo

Expert: Sectorul rezidențial este cel mai mare consumator de resurse energetice


https://www.ipn.md/index.php/ro/expert-sectorul-rezidential-este-cel-mai-mare-consumator-de-7967_1103037.html

Sectorul rezidențial este cel mai consumator de resurse energetice, iar cetățenii trebuie să înțeleagă necesitatea implementării măsurilor de eficiență energetică. O spune experta în domeniul energetic, Veronica Herța, potrivit căreia măsurile de eficiență energetică pot fi aplicate nu doar în cazul caselor individuale, ci și în cazul blocurilor locative, dacă există voință din partea locatarilor, notează IPN.

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Carolina Novac, spune că autorităților și-au lansat drept obiectiv reducerea emisiilor și sporirea ponderii energiei regenerabile în consumul total de energie. Reprezentanta Ministerului Energiei spune că pentru a realiza aceste deziderate sunt necesare investiții în eficiența energetică a sectorului rezidențial, iar primul proiect pilot în acest sens a fost
„Casa Verde”.

„Obiectivele noastre sunt reducerea emisiilor cu 68% până în 2030, atingerea țintei de regenerabile de 27% din consumul total de energie. Pentru eficiența energetică a fost anterior implementat proiectul „Casa Verde”, el a inclus 220 de case individuale. La unele dintre aceste case individuale au fost instalate panouri fotovoltaice, la altele – cazane pe biomasă. Am încercat să demonstrăm care sunt beneficiile eficienței energetice. Pe lângă reducerea emisiilor, vorbim, efectiv, de reducerea facturilor. În ultimii doi ani am beneficiat masiv de suport din partea altor state și am avut capacitatea să acordăm compensații în factură, dar pe termen lung, noi, ca țară, trebuie să investim în măsuri de eficiență energetică”, a spus secretarul de stat al Ministerului Energiei, Carolina Novac, în cadrul emisiunii Территория свободы”.

Experta în domeniul energetic, Veronica Herța, spune că beneficiile eficientizării energetice a sectorului rezidențial se reflectă în facturi, diminuând considerabil valoarea acestora. Potrivit expertei, statul și partenerii externi susțin măsurile de eficiență energetică aplicate atât caselor individuale, cât și blocurilor locative.

„În Republica Moldova avem 100 de milioane de metri pătrați de spațiu dintre care 87% aparțin sectorului rezidențial și doar 13% reprezintă instituțiile publice. Noi avem Fondul de Susținere a Sectorului Rezidențial deoarece acesta este cel mai mare consumator de resurse energetice. Dacă ar fi să comparăm mai multe blocuri locative, ca de exemplu blocul locativ în care s-a făcut schimbarea sistemului de distribuție a agentului termic, bloc în care s-a făcut schimbarea sistemului de distribuție și izolarea blocului și un bloc în care nu s-a făcut nicio acțiune de eficiență energetică, vom avea trei indicatori diferiți. Este binevenit că în spațiul public se discută tot mai mult că măsurile de eficiență energetică pot fi făcute și în blocuri locative. În blocuri tot pot fi luate măsuri de eficiență energetică, dar pentru aceasta trebuie să există o comunitate sub forma unei asociații de locatari care să dorească să facă acest lucru”, a spus experta în domeniul energetic, Vernica Herța.

Potrivit datelor Ministerului Energiei, peste 70% din blocurile locative din Republica Moldova au un nivel scăzut de eficiență energetică, iar populația plătește în facturi pierderile de energie.