logo

Expert în domeniul construcţiilor consideră că Moldova ar trebui să preia baza normativă în domeniu de la alte ţări


https://www.ipn.md/index.php/ro/expert-in-domeniul-constructiilor-considera-ca-moldova-ar-trebui-sa-preia-baza-n-7966_970862.html

Moldova nu dispune de potenţial financiar şi uman pentru reactualizarea, odată la cinci ani, a bazei normative în domeniul construcţiilor, afirmă Ion Rusu, directorul Institutului de cercetări ştiinţifice în domeniul construcţiilor „Incercom”. Oficialul consideră că Moldova ar trebui să preia această bază din ţările vecine, care au condiţii de relief şi seismologice asemănătoare. „Această bază normativă, odată preluată de la alte ţări cu tradiţii în domeniu, urmează a fi adaptată la condiţiile Moldovei. Pe de altă parte, aceasta trebuie armonizată la standardele europene, deoarece Moldova importă din UE cele mai multe materiale de construcţie: lemn, masă plastică, materiale din sticlă etc.”, a menţionat pentru Info-Prim Neo Ion Rusu. Actualmente pentru a asigura calitatea lucrărilor în domeniul construcţiilor, sunt aplicate 1500 de norme.