Condițiile impuse de legislație în care producătorii casnici își pot vinde presupusul surplus din gospodăria proprie sunt anevoie de îndeplinit, mai cu seamă pentru cei care nu practică activitatea de comerț decât ocazional. În contextul în care comerțul pe marginea străzilor este interzis, iar accesul în piață pentru producătorii casnici este quasi imposibil, se creează condiții de perpetuare a riscurilor de corupție și abuz din partea actorilor implicați în implementarea prevederilor legale aferente, transmite IPN.
Într-un comentariu al directorului de program, Expert-Grup, Vitalie Rapcea, și al stagiarei Expert-Grup, Nicoleta Cojocaru, se arată că, deseori, producătorii casnici ajung să devină comercianți ambulanți nu neapărat pentru că au un „surplus”, dar de nevoie, pentru că, eventual, nu au cu ce-și achita facturile sau nu au o altă sursă de venit.
Datele Biroului Național de Statistică (BNS) susțin această ipoteză. Rata de inactivitate este mai mare în mediul rural. Rata de participare la forța de muncă în mediul rural este de numai 37%, comparativ cu 49% în mediul urban. Rata de părăsire timpurie a sistemului educațional este dublă în mediul rural față de mediul urban, ceea ce reduce semnificativ posibilitățile de angajare în câmpul muncii a acestor persoane. Din totalul șomerilor înregistrați de ANOFM în 2022, 67% erau din mediul rural. Recunoscând această realitate, normele legale în vigoare permit, formal, producătorilor casnici să-și vândă surplusul de producție din gospodăria proprie, inclusiv în piețe.
În comentariu se mai arată că, în lipsa deținerii în proprietate a unei unități de transport proprii, deplasarea la piață, cu lăzile sau coșul de produse de casă este, prin definiție, un proces ce implică un efort fizic și financiar semnificativ. În context, producătorii casnici din localitățile mai îndepărtate de orașe sunt dezavantajați în acest sens. Aceștia din urmă trebuie să depună un efort mai mare, comparativ cu producătorii casnici din suburbii, în multe cazuri aceștia nu dispun de acces la rute de transport directe cu orașele mai mari, unde au mai multe șanse să-și comercializeze rodul muncii proprii.
Dacă totuși au reușit să ajungă cu bine în oraș, după înghesuiala din autocar, producătorii casnici se izbesc violent de un cadru de reglementare extrem de birocratizat și rupt de realitate. Imediat ce coboară din autobuz, și încearcă să-și comercializeze surplusul din producția proprie producătorii casnici se ciocnesc de o altă barieră – cea a cadrului de reglementare contorsionat. Condițiile de conformare sunt atât de complexe, încât, practic, restricționează accesul producătorilor casnici în piețe, alungându-i în stradă. Ajuns în piață, producătorul casnic află că pentru a-și putea comercializa marfa acesta trebuie să completeze o Declarație de producător casnic și să prezinte actul de identitate și actul ce confirmă dreptul de proprietar sau deținător de teren. Dacă, printr-o minune, producătorul casnic circulă cu toate actele în original asupra sa, atunci acesta poate trece la etapa completării pe suport de hârtie a Declarației de producător casnic. În caz contrar, acesta fie se întoarce acasă cu marfa necomercializată, fie se instalează pe trotuar unde încearcă să-și vândă marfa cât mai repede, până nu vine poliția.
Astfel, constată autorii comentariului, ajunși în oraș, producătorii casnici sunt prinși între ciocan și nicovală. Victime ale unei situații economice precare, aceștia ajung să fie și victimele unor reglementări rupte de realitate.
