logo

Experiența Serbiei ar reduce participarea Moldovei în Uniunea Euroasiatică, opinie


https://www.ipn.md/index.php/ro/experienta-serbiei-ar-reduce-participarea-moldovei-in-uniunea-euroasiatica-7978_1069350.html

Forțele pro-europene din Moldova ar putea folosi experiența Serbiei în negocierea unui Acord de Liber Schimb cu Uniunea Eoroasiatică (UEE) pentru a renunța la statutul de observator în cadrul UEE, scrie analistul politic Dionis Cenușa într-un articol de analiză pentru Agenția IPN.

El mai adaugă că astfel ar putea fi substituit Acordul de liber schimb cu CSI din 2012, nerespectat de către Rusia vizavi de Moldova.

Politologul analizează relațiile Moldovei cu UE și Uniunea Euroasiatică în comparația cu Serbia.

Prezența Rusiei și a UEE în ecuație este mai vizibilă în ponderea preferințelor geopolitice ale populației din Moldova decât din Serbia, constată politologul.

Dionis Cenușa reamintește faptul că efectele negative ale guvernărilor corupte sub slogane proeuropene în anii 2009-2019, precum și inexistența unei perspective europene clare, au oferit un teren fertil pentru politici externe multi-vectoriale.

El anticipează că statutul de țară observator în Uniunea Euroasiatică, obținut de Președintele Igor Dodon cu deviere de la prevederile constituționale, va favoriza vectorul euroasiatic.

În opinia lui, delegarea obligatorie a unui reprezentant al Moldovei în cadrul Comisiei Euroasiatice și intensificarea contactelor instituționale, subordonată oficiului președintelui Dodon, permite o “popularizare” eficientă a UEE în rândul cetățenilor.

Normalizarea integrării euroasiatice oferă un “plan secundar” de orientare geopolitică, dacă forțele pro-ruse continuă ascensiunea politică în Moldova, iar UE își diminuează ambițiile de transformare și integrare a Parteneriatului Estic, subliniază politologul.

Îndeplinirea strictă a agendei europene și promovarea unor relații ambițioase cu UE poate remedia și diminua înclinațiile euroasiatice, inspirate de președintele Igor Dodon. Durabilitatea vectorului european în Moldova, dar și în toată regiunea, este o construcție reversibilă, mai ales dacă UE se distanțează de Balcanii de Vest, iar Rusia, din contra, avansează integrarea euroasiatică, avertizează Dionis Cenușa în concluzia analizei.