logo

Evenimentele din stânga Nistrului şi Găgăuzia nu sunt întâmplătoare, opinie


https://www.ipn.md/index.php/ro/evenimentele-din-stanga-nistrului-si-gagauzia-nu-sunt-intamplatoare-opinie-7978_1006163.html

Ultimele evenimente din regiunea transnistreană şi din UTA Găgăuzia sunt o provocare din partea anumitor forţe politice, care doresc să împiedice parcursul european al Republicii Moldova. De această părere este maestrul Petru Neamţu, director artistic şi prim-dirijor al Orchestrei de muzică populară „Folclor” a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”.

Solicitat de IPN, Petru Neamţu a spus că evenimentele din regiunea transnistreană nu sunt organizate de oamenii simpli care locuiesc acolo, dar de forţe politice mari, care vor să distrugă totul. În opinia artistului, evenimentele din stânga Nistrului sunt dirijate de Federaţia Rusă, iar trasarea aşa-ziselor frontiere ale regiunii vor să stârnească zâzanie în societate şi să încurce în parcursul european. Petru Neamţu  consideră că tot ce se întâmplă în stânga Nistrului nu este întâmplător.

În opinia maestrului, situaţia din Găgăuzia este generată de forţe care au luptat în 1992 în regiunea transnistreană şi care, probabil, doresc să organizeze în regiunea de sud un detaşament militar. Petru Neamţu a mai spus că toată societatea trebuie să facă aşa ca cetăţenii Republicii Moldova, indiferent pe care mal al Nistrului s-ar afla, trebuie să rămână împreună.

Declaraţia cu privire la situaţia actuală a procesului de reglementare a diferendului transnistrean, votată la 21 iunie de către Parlament, prevede soluţionarea paşnică a conflictului şi abţinerea de la acţiuni care ar putea duce la escaladarea acestuia. Drept urmare a audierilor parlamentare din 20 şi 21 iunie, Parlamentul va elabora şi va adopta o hotărâre cu privire la acţiunile concrete ce urmează a fi întreprinse pentru normalizarea situaţiei în localităţile din stânga Nistrului.

Audierile în Parlament au avut loc după ce liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, a semnat aşa-zisa lege privind „frontiera de stat”, care include şi satul Varniţa, amplasat în dreapta Nistrului şi care este controlat de autorităţile de la Chişinău. Mai nou, un grup de cetăţeni din Unitatea Teritorial-Administrativă Găgăuzia din sudul ţării a adunat preventiv 5 mii de semnături în eventualitatea organizării unui referendum privind independenţa faţă de Republica Moldova.