logo

Europarlamentarul Siegfried Mureșan propune măsuri de sprijin pentru fermieri


https://www.ipn.md/index.php/ro/europarlamentarul-siegfried-muresan-propune-masuri-de-sprijin-pentru-fermieri-7965_1102557.html

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a propus în plenul Parlamentului European șapte măsuri pentru sprijinirea fermierilor în Europa. Printre acestea se numără sprijinul pe timp de criză prin mobilizarea instrumentelor europene, inclusiv rezervele de criză care oferă sprijin financiar, transmite IPN.

„Am spus că oamenii din Europa au încredere în calitatea hranei, în siguranța alimentelor, iar în centrul acestui succes este fermierul european. De aceea, avem obligația să ascultăm de fermierii din Europa. De aceea, avem datoria să-i sprijinim și să-i protejăm. Trebuie să modernizăm agricultura cu fermierii, nu împotriva lor”, a declarat Siegfried Mureșan.

Europarlamentarul propune ca nicio decizie în sectorul agricol să nu fie aprobată fără să se asculte de fermieri. Măsurile să nu fie aprobate fără a cunoaște impactul acestora. De asemenea, se propune să fie redusă birocrația. Fermierii trebuie să aloce mai mult timp cultivând terenul decât completând formulare. O altă măsură propusă ține de asigurarea calității și cantității producției alimentare în Europa. „Trebuie să producem mai multă hrană în Europa, nu mai puțină”, a precizat Siegfried Mureșan.

În opinia sa, trebuie existe investiții în zona rurală, per ansamblu. „Vrem școli bune, spitale bune. Suntem pregătiți să investim în digitalizare, în tranziția verde, dar și în infrastructura din zonele rurale”, a spus eurodeputatul.

În ultima perioadă, în mai multe țări europene, inclusiv România, Franța, Italia, fermierii au organizat acțiuni de protest masive. Aceștia au revendicări de la guvernele țărilor lor, însă invocă și unele probleme comune care vizează cerințele UE.

Și în Republica Moldova au avut loc mai multe acțiuni de protest, fermierii aducându-și tehnica agricolă în Piața Marii Adunări Naționale. Deși a trecut ceva timp de la aceste acțiuni, agricultorii din raionul Cahul au anunțat pentru astăzi un protest pașnic pentru perioada nedeterminată.

Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat că susține protestul agricultorilor din sudul Moldovei. „Acest protest este în mare parte urmare a inacțiunilor autorităților abilitate pe parcursul ultimelor doi ani în raport cu mii de fermierii micro, mici și mijlocii. În noiembrie 2023 organizația noastră a atenționat că situația în sectorul agrar a devenit critică, în special pentru domeniul cerealelor și oleaginoaselor. Că marea majoritatea producătorilor agricoli sunt extrem decapitalizați, presați de creditori și nu vor avea resurse minimale pentru lucrări  de primăvară. Am propus atunci și un șir de soluții urgente pentru salvarea ramurii. Spre deosebire de alte state ale Uniunii Europene, guvernare noastră a tratat situația cu iresponsabilitate și aroganță. Conducerea țării a refuzat dialog cu agricultorii”, a precizat directorul executiv al asociației, Alexandru Slusari.