logo

Eurolot lansează zboruri pe ruta Chişinău-Varşovia


https://www.ipn.md/index.php/ro/eurolot-lanseaza-zboruri-pe-ruta-chisinau-varsovia-7966_1016098.html

Compania aeriană Eurolot din Polonia lansează zboruri pe ruta Chişinău-Varşovia, începând cu 26 octombrie 2014. Zborurile vor fi efectuate cu un avion Bombardier Q400 NextGen, care are o capacitate de 78 de locuri, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al companiei.

Moldovenii vor putea profita de acordul de partajare a codurilor cu LOT Polish Airlines, transportatorul aerian naţional din Polonia. Această cooperare le permite pasagerilor să se transfere uşor şi rapid la aeroportul din Varşovia către alte zboruri LOT, inclusiv pe distanţa lungă –  Chicago, Toronto, New York sau Beijing. Mai mult decât atât, datorită acordului, pasagerilor le este mai uşor să procure bilete de la ambele companii. Unul din avantaje este posibilitatea de a folosi un singur bilet de la Chişinău la Varşovia cu Eurolot şi apoi către alte destinaţii cu LOT.

„Lansarea zborurilor Chişinău-Varşovia de către Eurolot nu este doar o oportunitate pentru a crea noi legături de afaceri, dar şi pentru a atrage mai mulţi vizitatori în ambele ţări. Sperăm că această conexiune va contribui la promovarea Eurolot şi a ţării noastre în Moldova şi va îmbunătăţi relaţiile de afaceri între cele două ţări”, a declarat Karolina Bursa, purtătoare de cuvânt a Eurolot.

Potrivit comunicatului de presă, pasagerii care vor decide să zboare cu Eurolot vor avea oportunitatea să descopere frumuseţea unuia dintre cele mai fascinante capitale europene în plină expansiune – Varşovia. Punctele de atracţie turistică includ Castelul Regal şi Oraşul Vechi, Centrul Ştiinţific „Copernicus”, Muzeul Regal „ Łazienki” şi strada Nowy Świat cu numeroasele ei buticuri şi cafenele.

Vor fi operate patru zboruri Chişinău-Varşovia: miercuri şi duminică, de la 17.55, şi luni şi vineri, de la 14.45. Preţul unui bilet tur-retur porneşte de la 799 de zloţi polonezi (aproximativ 3500 de lei). Orarul zborurilor poate fi găsit la www.eurolot.com.

Eurolot a fost lansată în 1996. Din 2011, compania operează zboruri între cele mai importante aeroporturi regionale din Polonia. Din 2012, Eurolot a început implementarea unei strategii de conectare a oraşelor din Polonia cu numeroase regiuni şi oraşe din întreaga Europă. De asemenea, compania operează curse charter şi zboruri pentru alţi operatori aerieni, inclusiv LOT Polish Airlines. Eurolot operează 32 de curse în Polonia şi Europa şi are 11 avioane Bombardier Q400 NextGen cu turbopropulsie. Eurolot este un membru activ al European Regions Airline Association (ERA).