În această perioadă pandemică cel mai bun slogan pentru turiști din Republica Moldova ar fi: „Descoperă Moldova” și „Stai Acasă”. Declarația aparține secretarului de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Eugen Revenco, făcută la dezbaterile publice cu tema: „Circulația și locul cetățenilor moldoveni în Europa în timpul și după pandemie: oportunități și riscuri”, organizate de Agenția de presă IPN.
Înainte de a lua decizia de a părăsi țara în scop turistic, secretarul de stat recomandă cetățenilor moldoveni să verifice neapărat alertele de călătorie din țările în care intenționează să meargă. „Dacă cetățeanul totuși a plecat cu transport organizat, cu firme turistice și a doua zi țara respectivă a impus restricții de ieșire din țară, acest lucru trebuie asumat”, a spus oficialul. Eugen Revenco îndeamnă toți potențialii călători să verifice alertele de călătorie în destinația și pe traseul ales: „Călătoriile turistice sunt una și cele profesionale sunt alta. Primele pot fi amânate, cele din urmă nu”, a mai declarat secretarul de stat.
El spune că cetățenii moldoveni manifestă interes pentru călătorii în statele UE, dar și înafara ei, spre țările din est sau mai departe. „Când s-a instituit starea de urgență în Moldova, cetățenii care se aflau la mari depărtări, din cauza că nu existau ambasade sau alte legături, oamenii au fost în dificultate de a reveni. Acum situația epidemiologică nu este una ordinară, de aceea, înainte de a planifica orice deplasare în destinații turistice, orice cetățean ar trebui să-și asume riscurile, inclusiv riscurile de revenire. Primordial pentru călătorii sunt interesele de afaceri și de serviciu”, a afirmat Eugen Revenco.
Secretarul de stat susține că, actualmente, se observă fluxuri de plecări într-o singură direcție, precum persoanele care au revenit în primăvară, studenți, elevi. „Sărbătorile pascale au generat o dorință de a reveni acasă. Acum oamenii călătoresc înapoi”, a spus el.
Eugen Revenco menționează că MAEIE are o listă consultată cu țările privind condițiile de călătorie a cetățenilor moldoveni. Această listă este publicată pe pagina web a instituției și este periodic actualizată. De asemenea, ambasadele Moldovei publică alerte de călătorie care trebuie consultate înainte de călătorie.
Dezbaterile „Circulația și locul cetățenilor moldoveni în Europa în timpul și după pandemie: oportunități și riscuri”, sunt ediția a 141-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.