logo

Eu pot fi președintele tău! Alexandr Stoianoglo


https://www.ipn.md/index.php/ro/eu-pot-fi-presedintele-tau-alexandr-stoianoglo-8013_1107565.html

Dintre cei 11 candidați care au reușit să adune semnăturile necesare din partea alegătorilor, doar unul va prelua conducerea țării pentru următorii patru ani. Decizia va fi luată la urne pe 20 octombrie. Agenția de presă IPN îți oferă o prezentare detaliată a fiecărui concurent electoral la alegerile prezidențiale, incluzând traseul lor profesional și personal, funcțiile deținute, veniturile și averile declarate, precum și promisiunile pentru viitorul Republicii Moldova. Cunoaște candidații, alege responsabil!

Alexandr Stoianoglo este susținut în această campanie electorală de către Partidul Socialiștilor, condus de Igor Dodon, al cincilea președinte al Republicii Moldova (2016-2020).

Alexandru Stoianoglo s-a născut pe data de 3 iunie 1967 în municipiul Comrat din UTA Găgăuzia. A studiat la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova (1987-1992). A fost stagiar, ajutor de procuror, procuror de sector, procuror-șef de sector în cadrul Procuraturii municipiului Chișinău (1992-1995). Din anul 1995 și până în 2001, a fost procurorul Unității teritorial-administrative Găgăuzia, iar între 2001-2007 a de ținut funcția de adjunct al procurorului general. După care, până în 2009, a activat în calitate de avocat în Biroul individual de avocatură „A. Stoianoglo”.

A fost în două rânduri deputat în Parlamentul Republicii Moldova (2009-2010 și 2011-2014), din partea Partidului Democrat.

Funcția de procuror general a preluat-o în noiembrie 2019, în urma unui concurs public. După aproape doi ani, în octombrie 2021 a fost reținut și plasat în arest la domiciliu, iar apoi sub control judiciar, fiind învinuit de abuz de serviciu, corupere pasivă și fals în declarații. De asemenea, a fost vizat într-un dosar cu privire la îmbogățirea ilicită. Alexandr Stoianoglo a pledat nevinovat pe toate capetele de acuzare. În mai 2022, Consiliul Superior al Procurorilor i-a propus șefei statului, Maia Sandu, eliberarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general. CSP a luat cunoștință cu raportul comisiei care i-a apreciat activitatea ca fiind nesatisfăcătoare. Decretul a fost semnat la distanță de un an și câteva luni, în septembrie 2023. La începutul anului curent, fostul procuror general  a fost achitat de către prima instanță în dosarul în care a fost învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu.

În declarațiile depuse la Comisia Electorală Centrală, precizează că deține funcția de director operații, tranzacții la societatea cu răspundere limitată „Agroseminvest” și la „Corten-Vin Companie”.

Pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023, declară drepturi salariale de la Procuratura Generală în mărime de peste 49 de mii de lei. Soția sa declară venituri din arendă în valoare de 68 de mii de lei.

La proprietăți, Alexandru Stoianoglo indică că deține 2/5 dintr-un apartament cu valoarea declarată de 942 de mii de lei, iar din 2016 are și 1/2 cotă parte dintr-o altă avere imobilă, cu valoarea de 844 de mii de lei – ambele obținute prin contracte de vânzare-cumpărare. În anul 2015, a moștenit 1/2 cotă parte dintr-un teren cu valoarea declarată de 30 de mii de lei. În același an, a moștenit 1/2 dintr-o casă de locuit cu valoarea de 62 de mii de lei, dar și 1/2 cotă parte dintr-o altă avere imobilă, în valoare de  aproape 13 mii de lei.

Fostul procuror general are în posesiune, începând cu anul 2007, o mașină fabricată cu doi ani mai devreme și care ar valora 80 de mii de lei. De asemenea, mai indică un autoturism din anul 2021, valoarea acestuia fiind de 575 de mii de lei. Candidatul declară și un credit de 200 de mii de lei, contractat în anul 2023 cu o rată a dobânzii zero. Scadența împrumutului este anul 2026.

În campania electorală Alexandr Stoianoglo s-a lansat lângă Arcul de Triumf, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, alături de membrii PSRM. Printre promisiuni, acesta a punctat combaterea corupției, eliberarea persoanelor pe nedrept private de libertate, atragerea investițiilor, modernizarea obiectivelor sociale și altele. Fostul procuror general a declarat că, în calitate de președinte, va servi nu doar un exemplu de optimism politic, dar va reuși să unească cetățenii cu cele mai diferite viziuni în jurul unui scop comun – „salvarea poporului, modernizarea europeană a țării și întărirea securității naționale”.

Depopularea este cea mai gravă problemă pentru Moldova, consideră candidatul. Imediat după preluarea funcției de președinte, Alexandr Stoianoglo spune că va întreprinde un set de acțiuni pentru a opri exodul cetățenilor peste hotare. „Grav este în special faptul că din țară pleacă masiv tinerii. Doar în 2023, numărul tinerilor în Republica Moldova s-a redus cu aproape 40000 sau cu 6,5%. Grav este și faptul că numărul deceselor depășește cu mult numărul nașterilor. În 2023, diferența a constituit 9,7 mii de persoane”, notează Alexandr Stoianoglo și mai spune că toate deciziile statului – sociale, educaționale, de sănătate, economice, de atragere a investițiilor, de modernizare europeană – vor fi evaluate, în primul rând, prin impactul asupra recuperării și creșterii demografice.

Alexandr Stoianoglo este primul în buletinul de vot.