Cel de-al Doilea Război Mondial a distrus zeci de milioane de vieți omenești, orașe, sate și țări întregi, însă mai provoacă nostalgii după trecutul din URSS. Și această nostalgie influențează atitudinea unor oameni față de războiul de azi din Ucraina, față de securitatea propriului stat și chiar față de securitatea personală, acum, dar și față de direcția de dezvoltare a țării, în viitor. O parte din explicații acestei stări de lucruri pot fi găsite într-o publicație recentă apărută în una din revistele Ministerului Apărării al Federației Ruse, în care se afirmă că ceea ce se întâmplă în Ucraina reprezintă o „continuare a Marelui Război pentru Apărarea Patriei”. Autorii își bazează concluzia pe afirmația eronată că „țările care au impus sancțiuni Rusiei și ajută regimul ucrainean sunt cele care au luptat împotriva URSS„ în Cel de-al Doilea Război Mondial. „Aceste țări se răzbună în Ucraina pe Rusia pentru Marea noastră Victorie”, afirmă autorii, chiar dacă jumătate din țările nominalizate de ei au făcut parte din Coaliția Antihitleristă, respectiv, au luptat nu împotriva, ci împreună cu URSS în Cel de-al Doilea Război Mondial. Situația a fost analizată în cadrul dezbaterii publice „Etapa finală a Celui de-al Doilea Război Mondial: realitate și mituri privind contribuția URSS și a Alianței Antihitleriste. Soarta postbelică a URSS, a Germaniei și a popoarelor eliberate de sub ocupația nazistă”, organizată de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că există zeci de definiții ale fascismului, însă toate au ceva în comun. „Fascismul este o dictatură totală și dură care se extinde în toate sferele vieții umane, ale societății și ale statului, iar dictatura este opusul democrației, motiv pentru care totul în fascism se opune democrației. În economie, libertatea de întreprinzător și concurență este înlocuită de un rol exagerat al statului și de controlul total asupra întregii producții în vederea mobilizării, structurării și adaptării la nevoile regimului politic. În politică, aceasta este puterea nelimitată a unui lider carismatic considerat inamovibil, părinte al națiunii, care personifică statul și poporul în absența alegerilor sau dacă acestea se fac, ele sunt pur decorative”, explică expertul.
Potrivit lui, unul dintre scopurile strategice și tactice ale fascismului este extinderea teritorială și acest obiectiv cere mobilizarea totală a cetățenilor. Etatismul reprezintă puterea și influența nelimitată a statului, fiind considerată cea mai înaltă valoare într-un regim fascist. „Principalul lucru în fascism este ideologia prin care se înțelege o dictatură fascistă care este deosebită de orice altă dictatură. Fascismul este întotdeauna rigid și anti-liberal, se bazează în mod necesar pe o idee atractivă, necontestată. Persoana acare a fost de acord cu această ideologie nu are decât să accepte întregul narativ al dictaturii fasciste. De aceea, există cererea de raliere necondiționată în jurul liderului, care întruchipează de fapt aceste idei și care pretinde că hotărăște soarta și viitorul poporului. Pentru atingerea obiectivelor sale este aplicată teroarea totală, excluderea străinilor și disidențelor ca dușmani ai comunității naționale”, a menționat Igor Boțan.
Și fascismul, și nazismului au de asemenea în comun exclusivismul, totuși, diferența este că fascismul a apărut în Italia și evoca ideea măreției Imperiului Roman și a exclusivității italienilor ca noțiune. Aceasta în timp ce național socialismul german a plasat în prim plan ideea rasială, ideea comunității de sânge a germanilor și superioritatea lor biologică absolută față de alte rase, națiuni și popoare.
„În privința Coaliției anti-hitleriste, ea a fost stabilită în 1941, când pe 12 iulie a fost semnat un acord între Uniunea Sovietică și Marea Britanie pentru a lupta împotriva Germaniei, iar apoi pe 14 august 1941 a fost semnat un alt document istoric. Este vorba despre Carta Atlanticului, semnată între Britania și Uniunea Sovietică, iar pe 1 ianuarie 1942 a fost constituită, oarecum formal, Coaliția anti-Hitler, semnată oficial de 26 de țări. Spre sfârșitul războiului în 1944, erau deja 54 de țări”, a mai spus Igor Boțan.
Expertul spune că nostalgia reprezintă idealizarea evenimentelor, vremurilor, locurilor cu care sunt asociate amintirile plăcute. „Efectele nostalgiei se rezumă la amintirile din trecut care par mai atractive decât trecutul însuși. Retrăirile nostalgicilor variază de la o tristețe dulceagă până la stări obsesive și chiar depresive”.
Șeful Secției Istoria contemporană la Institutul de Istorie, Virgiliu Bîrlădeanu, a menționat că deschiderea celui de-al doilea front în partea de Vest urmărea să schimbe radical situația. „Urma să formeze această arhitectură a noii Europe, având în vedere înțelegerile care s-au făcut la Teheran, la Ialta, la Potsdam, iar ca urmare s-a format o nouă structură și s-a trasat un nou hotar de-a lungul Europei. În ceea ce ține de frontul de Est, care urmărește o ofensivă a Armatei Roșii în toate direcțiile, vreau să consemnez o pagină care se referă la istoria noastră directă, la operația Iași-Chișinău. De fapt, frontul, în martie 1944, se oprise cam la limita Nistrului și o parte din Moldova de nord. Apoi spre vară se așteptau noi acțiuni pentru înaintarea Armatei Roșii. În luna august a început ofensiva în urma loviturilor care s-au produs”, spune conferențiarul universitar, doctor în istorie.
Potrivit lui, ceea ce s-a întâmplat pe capul de pod de la Chițcani, dar în deosebi pe cel de la Șerpeni, este o istorie mai puțin cunoscută și foarte tragică, pe care propaganda oficială, în special în perioada sovietică, a încercat să o remodeleze și să transmită o imagine triumfalistă a acestei ofensive. Ea trebuia să arate ca o simplă plimbare plăcută și nu un război sângeros cu foarte multe crime și abuzuri. „Aici s-a produs un carnagiu în masă ignorat în mare parte de scrierile istorice din perioada sovietică. S-au concentrat trupe militare numeroase înainte de ofensiva generală, dar a fost o operație falsă, care trebuia să atragă forțele inamicului în această regiune. Apoi lovitura principală urma să se producă din partea de nord și sigur de pe capul de pod Chițcani”, a spus istoricul.
Virgiliu Bîrlădeanu a precizat că la Șerpeni au fost concentrate trupe recent mobilizate, prost pregătite, neinstruite și care nici măcar nu erau în haine militare. „Pe 18 august, în jur de 30 de mii de oameni au fost ridicați fără o pregătire de artilerie, aruncați pe câmpul de mine. Și au imitat această ofensivă în decurs de câteva zile. Nu au avut nicio șansă și oamenii locului spun că în momentul acesta Nistru s-a făcut roșu de sânge. A fost o tragedie în masă, pe care propaganda oficială în perioada sovietică a trecut-o prin tăcere. În perioada lui Voronin s-au organizat multe evenimente la Șerpeni, dar au trecut în tăcere adevărul despre acest episod al războiului. Și celelalte etape ale războiului care au dus la sfârșitul lui au fost la fel de sângeroase, pentru că regimul stalinist nu și-a schimbat macazul, nu și-a schimbat esența în perioada războiului”, a mai spus șeful Secției Istoria contemporană la Institutul de Istorie.
Politologul german Anneli Ute Gabanyi, cercetător principal la Institutul de Cercetare al Radio Europa Libere din München și la Institutul de Studii Internaționale și de Securitate din Berlin, a declarat că Rusia de astăzi se vrea continuatoare nu doar a Celui de-al Doilea Război Mondial, dar într-un fel vrea să schimbe rezultatele care au fost obținute după căderea Zidului de la Berlin. „Este adevărat că, la început, ideologia comunistă a fost una internaționalistă, însă Stalin a produs o schimbare ideologică, transformând războiului Uniunii Sovietice împotriva Germaniei într-un Mare Război Patriotic. El s-a folosit de naționalism și de patriotism în a doua parte a războiului într-un mod foarte pronunțat”, a notat Anneli Ute Gabanyi, care este autor de studii de istorie recentă și de studii de securitate privind România și Republica Moldova.
În opinia sa, este de remarcat că astăzi se pedalează exact pe această notă de mobilizare de atunci, încercând să prezinte războiului sau așa-numita operațiune specială împotriva Ucrainei drept o luptă, de asemenea, a Rusiei care, chipurile, apără interesele popoarelor, ale lumii moderne și a ordinii internaționale împotriva unui pretins neo-nazism. „Or, Putin pretinde că acest neo-nazism există la Kiev, precum și pretinde că ar exista o nouă coaliție pro-nazistă care ar fi sărit în ajutorul Ucrainei în acest nou război”, a spus ea.
„Este o tehnică de legitimare a actualului război al Rusiei împotriva Ucrainei. Este o tehnică de mobilizare a populației oaricum dezinformată și neinformată din Rusia de astăzi. Se pare că această tactică propagandistică prinde în această țară. Pe de altă parte, este și o tactică de a explica lupta pe care o duce Putin, care a spus acum 15 ani că de fapt destrămarea Uniunii Sovietice ar fi fost cea mai mare catastrofă a secolului XX. Și ne amintim de preliminariile diplomatice înainte de atacul militar împotriva Ucrainei, în care era foarte clar că Rusia urmărește o întoarcere a istoriei până la anul 1997, anul în care s-a decis lărgirea NATO”, a mai spus politologul german.
Dezbaterea publică la tema „Etapa finală a Celui de-al Doilea Război Mondial: realitate și mituri privind contribuția URSS și a Alianței Antihitleriste. Soarta postbelică a URSS, a Germaniei și a popoarelor eliberate de sub ocupația nazistă” este a 8-a ediție din ciclul „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”. Ciclul de dezbateri este organizat de Agenția IPN cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.