logo

Este grav că s-a dat peste cap calendarul de realizare a Acordului de Asociere, opinie


https://www.ipn.md/index.php/ro/este-grav-ca-s-a-dat-peste-cap-calendarul-de-7978_1025284.html

„Este grav că a fost dat peste cap calendarul de realizare a prevederilor Acordului de Asociere cu UE”, a declarat istoricul şi publicistul, Gheorghe Cojocaru, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă. Publicistul a menţionat că totuşi este îmbucurător faptul că premierul urmăreşte să mobilizeze Guvernul şi ministerele pentru a recupera într-un timp cât mai scurt posibil „acest handicap”, în condiţiile în care potrivit estimărilor guvernamentale, acest act fundamental pentru parcursul european al Republicii Moldova este realizat în proporţie de 60%, transmite IPN.

Gheorghe Cojocaru a menţionat că angajamentul asumat de a reintra în calendarul prevăzut de Acordul de Asociere timp de 30 de zile devine o chestiune de onoare pentru Pavel Filip şi pentru Guvernul pe care îl conduce. În opinia sa, sprijinul şi încurajarea manifestată de către mai mulţi oficiali europeni pentru noul cabinet de miniştri, reprezintă nişte semnale clare că partenerii de dezvoltare tratează la modul serios cursul îmbrăţişat de noul executiv.

„Sprijinul prompt din partea guvernului României, reacţia încurajatoare a şefului Delegaţiei UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, pe marginea angajamentului guvernului de a accelera realizarea agendei europene. De asemenea, susţinerea de către cancelarul german Angela Merkel a parcursului european al actualei guvernări, după cum şi anunţul despre vizita delegaţiei Fondului Monetar Internaţional la Chişinău, spre sfârşitul acestei luni, sunt nişte semnale clare că partenerii de dezvoltare tratează la modul serios cursul îmbrăţişat de noul executiv”, a menţionat Gheorghe Cojocaru.

Totodată, istoricul consideră că vorbele neînsoţite de fapte ale actualului premier vor fi taxate imediat şi de partenerii de dezvoltare, şi de oamenii din stradă, şi de opoziţia politică. Potrivit lui, Guvernul Filip va activa cu sabia lui Damocles de-asupra capului, neavând dreptul la nicio singură greşeală.