logo

Escrocherie cu credite fictive, la Bălți: prejudicii de 222 000 de lei


https://www.ipn.md/index.php/ro/escrocherie-cu-credite-fictive-la-balti-prejudicii-de-222-7966_1110042.html

Polițiștii și procurorii din Bălți au deconspirat activitatea unui grup infracțional format din trei bărbați, specializați în escrocherii. Aceștia au reușit, prin înșelăciune și abuz de încredere, să însușească peste 222 000 de lei de la un bărbat de 48 de ani din Bălți, transmite IPN.

Victima a sesizat poliția după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care i-au comunicat că pe numele său au fost contractate credite din diferite instituții financiare. Pentru „închiderea” acestor credite fictive, bărbatului i s-a cerut să transfere bani pe un cont bancar indicat de escroci.

Ca urmare a măsurilor operative efectuate de oamenii legii, suspecții au fost identificați și reținuți. La unul dintre aceștia, autoritățile au găsit o sumă de 50 000 de lei. Cei trei au fost plasați în arest pentru 72 de ore, iar pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie. Potrivit legislației, persoanele culpabile de asemenea infracțiuni riscă până la 5 ani de închisoare.

Poliția îndeamnă cetățenii să fie precauți și să nu le ofere cetățenilor necunoscuți bani sau date personale.