Republica Moldova, ca parte a Coridorului Vertical de Gaze între Bulgaria, Grecia, România, Ungaria, Slovacia și Ucraina este vizată în proiecte care vor asigura noi capacități la centrala nucleară de la Kozlodui și tranzitul unor cantități de gaze naturale din sudul în nordul Europei, relatează IPN cu referință la Radioul bulgar în limba română.
În special, serviciul de presă al Consiliului de Miniștri de la Sofia a anunțat despre constituirea unor grupuri de lucru interdepartamentale pentru implementarea mai rapidă a proiectelor vizând noi capacități la centrala nucleară de la Kozlodui și edificarea coridorului vertical de gaze.
Sursa citată precizează că valorificarea unor noi capacități la centrala nucleară de la Kozlodui este un proiect strategic pentru Bulgaria. În toamna anului trecut, guvernul Nikolai Denkov a anunțat anumite proceduri pentru construirea celui de-al 7-lea și al 8-lea reactor la centrala nucleară Kozlodui. Construcția acestora este programată să fie finalizată în 2033 și, respectiv, 2036.
IPN notează că pentru întâia dată Moldova a fost amintită în contextul energiei nucleare încă în secolul trecut. Uniunea Sovietică planifica construcția unei instalații atomice în regiunea transnistreană care urma să aibă șase reactoare cu o capacitate de 1.000 de MW fiecare. Aceasta ar fi fost cea mai mare centrală electrică din Moldova și una dintre cele mai mari din Europa.
După obținerea independenței, discuțiile privind posibilitatea conectării Republicii Moldova la energia nucleară au continuat. Mai mult, România a propus autorităților de la Chișinău participarea la edificarea unor noi capacități la Centrala nucleară de la Cernavodă. În 1994, premierul agrarian Andrei Sangheli a respins oferta. Ulterior, Bucureștiul a mai făcut o ofertă, respinsă în 2002 de autoritățile comuniste. Guvernarea comunistă a încercat inițierea unui proiect de construcție a unui reactor nuclear cu asistență franceză, stopat din fașă de costurile de circa un miliard de euro.
Mai recent, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că Republica Moldova ar putea să participe în calitate de coinvestitor la extinderea capacităților Centralei nucleare de la Cernavodă, „ca să ne asigurăm pe viitor de energie sigură, durabilă și la prețuri competitive”, dar, deocamdată, lucrurile stau în loc.