logo

Eduard Muşuc va rămâne în arest preventiv pentru o perioadă nedeterminată de timp


https://www.ipn.md/index.php/ro/eduard-musuc-va-ramane-in-arest-preventiv-pentru-o-perioada-7967_961924.html

Eduard Muşuc va rămâne în arest preventiv pentru o perioadă nedeterminată de timp, întrucât nu a reuşit să acumuleze suma necesară pentru achitarea cauţiunii de 2 milioane de lei, stabilită de instanţa de judecată, au anunţat avocaţii acestuia, Alexandru Tănase şi Ghenadie Tatar, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute joi, 26 octombrie. Alexandru Tănase a declarat că nu există nici un instrument juridic de contestare a cauţiunii sau cuantumului de 2 milioane de lei, care, conform sursei citate, nu mai are precedent în R. Moldova. Potrivit sursei citate, rudele lui Eduard Muşuc nu au reuşit să adune această sumă. Potrivit lui Tănase, nu poate fi pusă în aplicare nici posibilitatea de acoperire a sumei respective prin punerea în gaj a apartamentului, maşinii şi a unui lot de pământ aflate în proprietatea lui Eduard Muşuc, întrucât acestea au fost puse sub sechestru. Avocaţii au mai reclamat o serie de încălcări pe care autorităţile judiciare le-au comis în cazul Muşuc, cum ar fi violarea principiului egalităţii apărării şi acuzării în faţa instanţei şi cel al independenţei justiţiei, menţionând că la Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva judecătorul de instrucţie care a dispus aplicarea arestului preventiv există un demers de ridicare a imunităţii pentru a fi urmărit într-un caz penal. Avocaţii au mai menţionat că abia vineri li s-a oferit posibilitatea de a comunica confidenţial cu clientul lor şi de a lua cunoştinţă de datele dosarului, până în prezent fiind nevoiţi să comunice prin intermediul „renumitului perete de sticlă” al izolatorului din cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, perete care, conform surselor citate, face imposibilă atât întreţinerea unei discuţii confidenţiale, existând suspiciuni că discuţia este înregistrată, cât şi analiza unor documente, lucru absolut necesar într-un proces de natură economică. Avocaţii au declarat că pregătesc o sesizare care va fi înaintată în scurt timp Curţii Europene pentru Drepturile Omului. La 28 septembrie curent, Judecătoria sectorului Buiucani a eliberat pe numele lui Eduard Muşuc mandat de arest pe un termen de 10 zile, la cererea CCCEC. Lui Eduard Muşuc, precum şi tatălui acestuia, Ion Muşuc, i se încriminează însuşirea ilegală a unui imobil amplasat pe str. Alba Iulia, 77, care aparţinea SA “Mold Itel”. Muşuc pledează nevinovat şi susţine că este vorba de o acţiune politică, lansată de partidul de guvernământ.