Eduard Muşuc a fost exclus din PSD
https://www.ipn.md/index.php/ro/eduard-musuc-a-fost-exclus-din-psd-7965_975023.html
Eduard Muşuc, secretarul general al Partidului Social Democrat (PSD), a fost exclus din formaţiune. Preşedintele PSD, Dumitru Braghiş a declarat pentru Info-Prim Neo că la baza acestei decizii stau „acţiunile lui Muşuc împotriva intereselor PSD, lucrul în favoarea altui concurent electoral în campania electorală şi stoparea lucrului agitaţional propagandistic în municipiul Chişinău”.
Întrebat despre care alt partid este vorba, Braghiş a spus că „toată lumea ştie despre cine este vorba”. De asemenea, preşedintele PSD a declarat că Eduard Muşuc este în drept să atace decizia în instanţa de judecată.
În replică, Eduard Muşuc a spus că „o aşa decizie nu poate fi luată de către Biroul Politic al formaţiunii, întrucât el a fost ales în funcţie la Congresul partidului”. Acesta a spus că este o „aberaţie”, „un pas pripit”. Muşuc a mai spus că va face o conferinţă de presă în care îşi va prezenta poziţia, dar a lăsat să se înţeleagă că decizia ar fi în legătură cu poziţia pe care o are faţă de planul PSD de reglementare a conflictului transnistrean.
Eduard Muşuc a condus Partidul Social Democrat până în decembrie 2007, când formaţiunea s-a unificat cu Partidul Democraţiei Sociale, al cărui preşedinte era Dumitru Braghiş. Cu majoritatea absolută de voturi a delegaţilor, prin vot secret, preşedinte al Partidului Social Democrat unificat a fost ales Dumitru Braghiş. Eduard Muşuc a fost ales secretar general al partidului.