Eduard Melnic a fost numit ambasadorul R. Moldova în Letonia
https://www.ipn.md/index.php/ro/eduard-melnic-a-fost-numit-ambasadorul-r-moldova-in-letonia-7965_961022.html
Guvernul l-a numit, în şedinţa de miercuri, 30 august, pe Eduard Melnic în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al R. Moldova în Letonia.
Prim-ministrul Vasile Tarlev l-a atenţionat pe ambasador despre interesul deosebit din toate punctele de vedere al R. Moldova pentru acest stat, precum şi pentru cele limitrofe. El a solicitat un plan de acţiuni şi propuneri pentru impulsionarea relaţiilor de colaborare dintre R. Moldova şi statele respective.
Până în prezent, Eduar Melnic a activat în calitate de prorector al Academiei de Administrare Publică.
În aceeaşi şedinţă, Guvernul l-a numit pe Petru Plop în fruntea Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Anterior el a deţinut funcţia de şef al Direcţiei Poliţia criminală.
Tot miercuri, Nicolae Cervencov, profesor universitar, a fost confirmat în funcţia de rector al Universităţii de Stat din Taraclia.