logo

Ediţia curentă a Festivalului „Cronograf” include filme superioare celor din ediţiile trecute


https://www.ipn.md/index.php/ro/editia-curenta-a-festivalului-cronograf-include-filme-superioare-celor-din-editi-7967_959579.html

Cele 27 de filme selectate pentru ediţia a V-a a Festivalului internaţional de film documentar „Cronograf” sunt superioare, din punct de vedere calitativ, celor din ediţiile trecute, a declarat, luni, 29 mai, preşedintele juriului de preselecţie al Festivalului, Mihai Poiată. Potrivit lui, din cele 100 de filme care au participat la preselecţie, au existat multe producţii merituoase, dar la care s-a renunţat din lipsă de timp. Totodată, el recunoaşte că juriul a făcut câteva concesii pentru producţii locale din Moldova, precum şi pentru cele din dreapta Prutului. „Dacă am fi fost exigenţi ca în raport cu unele filme neacceptate în festival, am fi rămas fără filme de producţie moldo-română la ediţia curentă”, a spus Poiată. Anul trecut, oferta cineaştilor din R. Moldova a fost superioară celor internaţionale, Vlad Druc obţinând trofeul festivalului pentru filmul „Area”. Poiată a subliniat că anul curent a fost unul mai puţin rodnic, însă şi-a exprimat speranţa că pentru viitor vor fi propuse filme competitive. „Moldova se află într-o perioadă de tranziţie interminabilă şi nici lumea afacerilor nu s-a obişnuit cu gândul că ar putea investi în cinematografie”, a spus Poiată. În context, el a menţionat şi „statul mai stă pe gânduri - să investească anual mai mult sau mai puţin de 1 milion de lei în cinematografie”. Potrivit lui Poiată, bugetul, de 1,45 mil. de lei, alocat de stat pentru producerea filmelor-comandă de stat, ajunge doar pentru 2 scurt-metraje documentare. Poiată a mai menţionat că „ceea ce iniţial părea o ambiţie a unor tineri neexperimentaţi (OWH TV Studio), de a face un festival de film internaţional, a devenit cu timpul un element cultural fără de care nu ne putem imagina Chişinăul”. Cineastul Sergiu Prodan este preşedintele din acest an al juriului festivalului din care mai fac parte personalităţi din domeniu din România, Belarus, Franţa şi Georgia. În deschiderea festivalului, marţi, 30 mai, va fi prezentat în premieră documentarul „Connecting with Moldova”, realizat timp de doi ani în Moldova de regizorul suedez Kurt Skoog. Filmele vor rula la Uniunea Cineaştilor, în perioada 31 mai - 3 mai, între orele 11.00- 19.00. Premiile festivalului vor fi oferite de fiecare partener al festivalului. Marele premiu şi trofeul festivalului va fi acordat de OWH TV Studio, premiul pentru imagine – de TV5 Monde, premiul pentru regie - de Uniunea Cineaştilor, premiul pentru simpatia publicului - de Centrul de medicină al aviaţiei civile, premiu special al juriului - de organizaţia „Salvaţi copiii”. Totodată, în anul curent, va fi oferit, în premieră, un premiu pentru debut. Cea de-a cincia ediţie a Festivalului „Cronograf” propune peste 15 ore de film documentar, ce abordează subiecte de ultimă oră din întreaga lume, şi lucrările realizatorilor autohtoni în cele trei secţiuni locale: videoclip, spot publicitar şi producţii ale posturilor TV locale. Festivalul se va încheia la 3 iunie cu Gala de premiere, unde vor fi acordate trofeele şi premiile festivalului.