logo

Echipa Maiei Sandu propune dezbateri cu Alexandr Stoianoglo pentru joi, cel târziu vineri


https://www.ipn.md/index.php/ro/echipa-maiei-sandu-propune-dezbateri-cu-alexandr-stoianoglo-pentru-8013_1108328.html

Echipa Maiei Sandu propune ca dezbaterile cu contracandidatul său din turul doi al alegerilor prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, să aibă loc joi, cel târziu vineri. Reprezentanții candidatei PAS au sugerat ca loc de întâlnire studioul televiziunii naționale, însă echipa lui Stoianoglo preferă o platformă în afara televiziunilor, transmite IPN.

„Noi am propus ziua de joi în această săptămână, ca să oferim cât mai repede cetățenilor această discuție. Se discută încă ziua dezbaterii. Noi propunem totuși să fie mai repede, măcar vineri, pentru ca în weekend candidații să aibă timp să meargă în raioane. Echipa noastră a propus studioul televiziunii naționale, echipa contracandidatului a refuzat și a propus o platformă în afara televiziunilor. Noi am acceptat”, precizează Adrian Băluțel, reprezentantul staffului electoral al Maiei Sandu.

Potrivit lui, echipa candidatei a propus un moderator independent, un expert convenit de toți din societatea civilă. „Echipa lor a propus să fie doi moderatori, noi acceptăm și unul, și doi, și trei – acest lucru nu este esențial, dezbaterea contează, nu cine sunt moderatorii. Echipa lor a propus un jurnalist de la Realitatea TV, noi am acceptat. Apoi ei s-au răzgândit și au propus moderator să fie Gheorghe Gonța”, precizează Adrian Băluțel.

Echipa grupului media Realitatea precizează că nimeni dintre prezentatorii RLIVE TV nu a fost contactat și nu i s-a propus să modereze dezbaterile pentru turul doi al prezidențialelor, dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo.

Turul doi al alegerilor prezidențiale va avea loc duminică, 3 noiembrie.