logo

Echipa de fotbal Veris a fost exclusă din Campionatul naţional


https://www.ipn.md/index.php/ro/echipa-de-fotbal-veris-a-fost-exclusa-din-campionatul-national-7979_1017092.html

Comitetul de Competiţii al Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal a exclus FC Veris din Campionatul Republicii Moldova la Fotbal, ediţia 2014-2015, Divizia Naţională. Decizia a fost luată în baza cererii depuse de patronul echipei, transmite IPN.

Comitetul de Competiţii a anulat rezultatele meciurilor cu participarea echipei FC Veris. Clubul a fost suspendat pentru 3 sezoane fotbalistice, începând cu sezonul 2015-2016, urmând după executarea sancţiunii să înceapă anul competiţional din Divizia „B”.

La aceeaşi şedinţă, Comitetul de Competiţii al Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal a decis suspendarea dreptului de joc pentru Alexandr Cucerenco (jucător FC Veris) din competiţiile de fotbal organizate de FMF până la elucidarea problemelor referitor la stabilirea autenticităţii şi legalităţii actelor de identitate deţinute de jucător.

Anterior, patronul clubului, Vladimir Niculaiţă, a declarat că echipa se retrage din Divizia Naţională deoarece este indignat de prestaţia brigăzii de arbitri în meciul cu Sheriff, din cadrul sferturilor de finală ale Cupei Moldovei.

În Divizia Naţională rămân 9 formaţii după ce anterior şi FC Costuleni a părăsit competiţia.