„Și nici acesta nu pare să fie un scop în sine pentru organizatori. Poate că acțiunea antiamericană și mai mult contează pentru acești actori politici, ca și pentru Rusia, ca sediile și ideile occidentale să nu intre prea mult în miezul societății moldovenești, iar aceasta să nu își creeze capacități de a intra în altă zonă de influență decât cea care îi impune „dragoste cu de-a sila…”
---
Acțiunea de protest, organizată sub lozinca „Patria nu se vinde!”, la sfârșitul săptămânii trecute, de proaspătul Bloc politic PSRM-PCRM, este una simbolică pentru starea de lucruri din Republica Moldova. Și nu doar pentru că organizatorii au numit Stadionul Republican, în apărarea căruia s-au ridicat, „unul dintre simbolurile orașului”, „pentru locuitorii din Chișinău”. În acest sens, organizatorii nu ar fi greșit prea mult, dacă ar fi numit Stadionul Republican, în actuala sa stare, drept „simbol” al înseși „Patriei” care „nu se vinde”…
Despre ce a fost protestul
Protestatarii s-au pronunțat categoric „împotriva intenției regimului Maiei Sandu și al PAS de a vinde la un preț de nimic teritoriul Stadionului Republican pentru construcția pe acest loc a unui sediu nou al Ambasadei SUA”. De fapt, organizatorii nu au insistat prea mult pe prețul eventualei tranzacții, poate, pentru că la această etapă puțin ce se cunoaște în acest sens sau, poate că, nu pot trece cu vederea faptul că, în perioada de independență, SUA a oferit Moldovei în jur de 2 miliarde de dolari în calitate de ajutor nerambursabil. Este naiv să presupui că un asemenea „client” va încerca să „amăgească la preț” sărmanul stat Republica Moldova la eventualele negocieri.
Toată forța protestatară a fost îndreptată împotriva intenției de a vinde acest „simbol” străinilor, în cazul respectiv SUA. Asta pentru că „Patria nu se vinde!”. Se pare că pentru organizatorii protestului nu este o problemă dacă Patria „s-a vândut” până acum pe bucățele, pe scheme, pe ramuri și localități întregi, doar că „s-a vândut” hoților „noștri”. S-a vândut în mare parte după scenariul Stadionului Republican: „degradează și vinde pe preț de nimic, doar șmecherilor naționali”.
Să fi uitat organizatorii acțiunii de protest sau mizează ei că societatea a uitat datorită cui a ajuns Stadionul Republicat în starea actuală mai mult decât jalnică? Prima decizie de demolare, care a pus începutul procesului de degradare (și ieftinire) a fost luată de Guvernul Tarlev încă în anul 2006. Să-i spuneți lui cuțu că pe vremea aceea cineva, fie el și „un simplu prim-ministru” Tarlev, putea lua astfel de decizii fără consultarea cu Vladimir Voronin sau la indicația altcuiva decât a lui Vladimir Voronin, care astăzi moare de grija „Patriei”. În aproape trei ani cât a mai durat guvernarea comunistă s-ar fi putut reconstrui o bombonică de Stadion Republican, dacă nu ar fi existat și alte intenții. Istoria „de succes” sau mai degrabă de capturare totală a statului pe timpul guvernărilor ulterioare, când Stadionul a fost lăsat să degradeze (să se ieftinească) nestingherit în următorii 12-13 ani, nu ne lasă prea multe variante de răspuns de ce s-a procedat așa: „Patria se vinde doar ieftin și nu tuturor!”. Își mai amintește cineva de vehiculările din spațiul public, potrivit cărora Ilan Șor avea deja gata planurile cum să folosească „terenul-simbol”, după ce (sau înainte de aceasta) guvernarea tacită PSRM-Șor a abrogat legea cu referire la Stadion, în 2020?
Alternativa „parteneriatelor publice-private”
Pe cât este de viabilă soluția propusă de protestatari ca pe locul „simbolului” să fie construit „un obiectiv de menire socială”, de amploarea unui cartier întreg și cu necesități de investiții de sute de milioane de euro sau dolari, demn de valoarea „simbolului” vechi? În condițiile crizelor multiple și profunde, suprapuse una peste alta, statul nu va putea face față acestei sarcini în următorii mulți ani. În caz contrar, guvernarea actuală riscă să se ciocnească de critica, fără de precedent, a opoziției actuale că provoacă, intenționat, „genocidul” social și „energomorul” societății moldovenești.
Iar așa-zisele „parteneriate publice-private”, așa cum au fost ele până acum, sunt mai mult nocive, decât utile, pentru economia și securitatea statului, precum și pentru moralitatea societății moldovenești. Arena Chișinău, de tristă faimă, este doar unul dintre ultimele exemple relevante. Alternativa evidentă a degradării continue a terenului vizat este să îl vinzi cuiva care îl poate valorifica în termen restrâns și cu efecte benefice pentru imaginea capitalei. De ce nu Ambasadei SUA, dacă Ambasada Federației Ruse, de exemplu, dispune de circa două decenii de un teren aproape echivalent ca mărime și ca amplasare geografică în raport cu centrul Chișinăului?
De ce, atunci, a fost protestul?
Din cauza crizelor economice și sociale menționate mai sus, care captează toată atenția și toate resursele societății, este de presupus că tema, mai mult politică, a protestului nu este una de actualitate și nu aduce prea multe dividende politice de moment. Acțiunea constituie o excepție tematică chiar în comparație cu direcțiile principale ale activității partinice și parlamentare a componentelor BSC. De ce atunci s-au obosit organizatorii?
Despre unul din motive am vorbit deja: să transfere responsabilitatea pentru degradarea Stadionului Republican, în calitate de adevărat simbol al degradării țării, de pe guvernările trecute pe actuala, care poate își are deja păcatele sale, dar pe acesta (încă) nu îl are.
Protestul pare să mai aibă o încărcătură geopolitică simbolică. Cu siguranță, americanii vor construi, repede, sediul ambasadei care va fi, cu siguranță, un accent arhitectural în plin centrul capitalei. Vor mai amenaja și un spațiu de odihnă, un parc de recreere, la sigur, foarte vizibil și atrăgător, accesibil pentru toată lumea, un spațiu care are șansele să intre și în vocabularul curent al chișinăuienilor: - Unde mergi? – La plimbare, în Parcul American, sau și mai simplu: „La americani”…
De la geopolitică simbolică până la geopolitică reală nu e atât de departe. Nu se cunoaște exact dacă este vorba de întâmplare sau coincidență, de inițiativă internă sau sugestie externă, dar protestul „antiamercian” se desfășoară în cele mai fierbinți zile de tensiuni majore, politice și militare, dintre lumea occidentală și Federația Rusă.
Poate ceva mai voalat decât propagandă oficială rusă, dar mesajul organizatorilor induce ideea că SUA, ca reprezentant marcant al lumii democratice, nu sunt tocmai model de democrație și legalitate. Confirmarea vine din comunicatul oficial privind acțiunea de protest: „Participanții la manifestație au atras atenția partenerilor americani asupra faptului că aceștia se declară mereu și oriunde apărători ai democrației, însă în această situație, participă la o coluziune cu regimul de la guvernare și sunt complici la încălcarea legislației.
Și nici acesta nu pare să fie un scop în sine pentru organizatori. Poate că acțiunea antiamericană și mai mult contează pentru acești actori politici, ca și pentru Rusia, ca sediile și ideile occidentale să nu intre prea mult în miezul societății moldovenești, iar aceasta să nu își creeze capacități de a intra în altă zonă de influență decât cea care îi impune „dragoste cu de-a sila”.
Despre păcatele reale ale guvernării
Cât privește păcatele reale ale guvernării, ele țin mai degrabă de lipsă de comunicare și capacitatea de a preveni unele probleme ușor de prevenit. De exemplu, chiar nu este clar de ce nu s-au făcut sau măcar nu s-au anunțat discuții publice la această temă? Societatea civilă deja și-a anunțat disponibilitate să participe la ele, dar pretextul a fost oferit nu de guvernare. Este adevărat că mecanismul dezbaterilor publice organizate de guvernări a fost compromis până peste poate pe timpul „statului capturat”. Vă mai amintiți de consultările privind Arena Chișinău? Sau de cele cu referire la situația presei din Republica Moldova, sau de multe altele de același fel? Pe acele vremuri a apărut și un reflex condiționat în societate: dacă guvernații fac consultări publice, înseamnă că e vorba despre mișmașuri, scheme și interese foarte mari. Aceasta însă obligă și mai mult guvernarea să curețe și să aplice cu bună credință acest mecanism al consultărilor publice.
