logo

După patru ani de litigii, locatarii din bd. Decebal, 5 așa și nu și-au făcut dreptate


https://www.ipn.md/index.php/ro/dupa-patru-ani-de-litigii-locatarii-din-bd-decebal-7967_1107539.html

După patru ani de litigii, locatarii unui bloc din bulevardul Decebal, 5 din capitală, care acuzau ilegalități în procesul de eliberare a actelor permisive pentru construcția unui nou bloc în apropiere de casa lor, spun că nu au reușit să își facă dreptate. Potrivit lor, compania constructoare nu respectă cerințele impuse de actele permisive, iar autoritățile nu verifică acest lucru.

Într-o conferință de presă la IPN, avocatul Artur Macovei, care reprezintă interesele locatarilor blocului, a declarat că acest caz este un exemplu cum în Republica Moldova pentru autorități „negrul este alb, iar albul este negru”. În anul 2019, Primăria Chișinău a eliberat unei companii un certificat de urbanism pentru construcția unui bloc locativ în vecinătatea blocului din bulevardul Decebal, 5. Locatarii acuză că imobilul este construit prea aproape de blocul lor. „Cum credeți, după ce v-am arătat simplu și evident că proiectul nu corespunde și cifrele între ele matematic nu coincid, i-a fost permis acestui agent economic să construiască? Le-a fost dată autorizație? Cred că răspunsul îl intuiți, desigur că da. Pentru că s-a spus în aceste explicații și răspunsuri că albul este negru și negru este alb, fără să dea o apreciere clară și un calcul de către arhitect”, susține apărătorul.

Artur Macovei a precizat că a prezentat în instanța de judecată toate constatările, dar și calcule făcute de către un arhitect licențiat. „Greșelile și inconsecvențele în documentele permisive duce la faptul că realitățile Republicii Moldova se agravează. Aceste devieri se acumulează. Și ce avem noi? Când au început să implementeze acest proiect și să demoleze parțial accesul în bloc, balconul de la etajul blocului s-a prăbușit peste etajul de mai jos, în iulie 2020. Adică, se însumează toate erorile și se ajunge la un rezultat mult mai negativ decât aparent ar putea să se creadă”, a mai spus avocatul.

Cristina Nucă, locatară, a declarat că, deja de patru ani, trece prin această experiență dramatică, care îi demonstrează că nu este în siguranță. „Te ciocnești cu momentul când o mână de oameni trebuie să opună rezistență unu stat întreg. Nicio instituție de stat nu se implică. Responsabilitățile sunt pasate de la o instituție la alta, ori în general nu se face nimic... După patru ani, în toată situația, nu s-a intervenit...”, a notat tânăra.

Potrivit ei, în acești patru ani nu a văzut vreo schimbare nici în ceea ce ține de sistemul judiciar. Judecătorul de la Curtea de Apel, care întors dosarul în instanța primară, nu mai este în sistem. Acum cel din instanța de fond face „copy/paste” la decizia anterioară. „Ce să credem noi, cetățenii? Deci noi, o mână de oameni, tineri cu copii, oameni în vârstă luptăm cu niște buldozere. La propriu cu buldozerul care o să vină peste o lună și la figurat cu buldozerul instituțiilor de stat”, a mai spus Cristina Nucă.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.