logo

După discuțiile cu președintele, agricultorii merg din nou să se întâlnească cu premierul


https://www.ipn.md/index.php/ro/dupa-discutiile-cu-presedintele-agricultorii-merg-din-nou-sa-7967_1097763.html

După discuțiile cu președintele țării, pe care le-au calificat ca fiind tensionate, agricultorii merg din nou să se întâlnească cu premierul. Întrevederea este fixată pentru ora 18.30, precizează Asociația „Forța Fermierilor”. Subiectul care va fi discutat este alocarea compensațiilor, transmite IPN.

„În primul rând, noi am accentuat faptul că autoritățile abilitate au acționat cu mare întârziere și ceea ce noi am anticipat încă din septembrie s-a întâmplat acum. Este o reacție mult întârziată. Am aflat, cu regret, că informația pe care a oferit-o ieri domnul ministrul (al agriculturii) a fost un pic eronată și nu există certitudinea că Uniunea Europeană va aloca aceste fonduri pentru Republica Moldova”, a declarat pentru presă liderul asociației, Alexandru Slusari, după discuțiile cu șefa statului, Maia Sandu.

De cealaltă parte, Președinția anunță că toate instituțiile statului responsabile de domeniul agriculturii sunt în căutarea unor soluții realiste și viabile pentru susținerea producătorilor agricoli.

Agricultorii și-au adus, acum câteva zile, tehnica agricolă în fața Guvernului, iar azi s-au deplasat în coloană pe bulevardul Ștefan cel Mare, până la sensul giratoriu din Calea Ieșilor și înapoi spre Guvern, cu oprire în fața Parlamentului, unde au discutat cu șeful legislativului, Igor Grosu. Manifestanții cer susținere de la autorități pentru a nu falimenta. Revendicările lor țin de achitarea compensațiilor în mărime de 3000 de lei per hectar măcar la cerealele de prima grupă (grâu, rapiță și orz), achitarea tuturor datoriilor la subvenții, restricții la importul producției cerealiere și oleaginoase din Ucraina, înțelegeri cu Portul Giurgiulești să fie exportată prioritar producția agricolă din Moldova și modificarea procedurii de restituire a TVA.