logo

După declarațiile ACUM de „necoalizare” cu PDM și PSRM, rămân mai puține scenarii de alianță, opinii


https://www.ipn.md/index.php/ro/dupa-declaratiile-acum-de-necoalizare-cu-pdm-si-psrm-raman-7978_1047361.html

Jurnalistul Valeriu Reniță susține că, după declarațiile recente ale blocului ACUM DA PAS referitor la faptul că nu va crea coaliție nici cu Partidul Democrat, nici cu Partidul Socialiștilor, rămân mai puține scenarii de formare a unei majorități parlamentare. De aceeași părere este și expertul IDIS „Viitorul” Ion Tăbârță, care presupune că, în cazul unor alegeri anticipate, actorii politici nu au garanția că vor obține un scor mai bun, de aceea, vor opta pentru formarea Guvernului, transmite IPN.

Potrivit lui Valeriu Reniță, având în vedere poziția fermă a reprezentanților blocului, problema se simplifică pentru că rămân doar două-trei scenarii: PDM+ PSRM ori formarea unui guvern minoritar. „Mai rămâne un scenariu: dacă Partidul Democrat reușește să facă o fracțiune mai mare decât se întrevede ea azi”, a declarat Valeriu Reniță în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1.

În opinia lui Ion Dron, președintele Centrului de Inițiative și Monitorizare a Autorităților Publice, sunt posibile trei scenarii, ca și chestiune de formă, perfect legale. „Primul scenariu este: alianță. Și aici nu intrăm în detalii. Varianta doi: guvern minoritar. Și varianta trei, dacă nu merge nici prima formulă, nici a doua – alegeri anticipate. Astea sunt formulele legale”, susține Ion Dron. Potrivit lui, în cazul primului scenariu, nu mai există spațiu de manevră nici pentru blocul ACUM, nici pentru PSRM din motiv că au declarat anterior că nu vor face alianțe. „Guvernul minoritar s-ar putea crea după ce cineva își asumă să vină în Parlament cu o echipă și alți deputații care doresc să îi voteze, iar o coaliție în legislativ s-ar putea forma și peste jumătate de an”, a spus el.

Expertul IDIS „Viitorul” Ion Tăbârță este de părere că actorii politici care au acces în Parlament nu au nicio garanție că vor obține un scor electoral mai bun în cazul alegerilor anticipate, de aceea vor opta pentru scenariile care presupun formarea unui Guvern. În opinia lui, indiferent de componența Guvernului, reprezentanții PDM vor fi în fruntea cabinetului de miniștri. Ion Tăbârță spune că ar exista două formule de formare a Guvernului: „o alianță mare formată din PDM și PSRM, fără Partidul „Șor”, fapt ce ar constitui o condiție a socialiștilor. Al doilea scenariu ar însemna PDM+Partidul „Șor”+candidații independenți+un anumit grup de parlamentari desprinși de la socialiști”.

Rezultatele preliminare, după prelucrarea a 100% din procesele-verbale, arată că Partidul Socialiștilor a obținut 35 de mandate de deputat, Partidul Democrat – 30, Blocul electoral ACUM – 26 de mandate, iar Partidul Șor – 7. Totodată, în Parlament au acces trei candidați independenți.