logo

După câteva luni de creștere, activele oficiale de rezervă sunt în scădere din nou


https://www.ipn.md/index.php/ro/dupa-cateva-luni-de-crestere-activele-oficiale-de-rezerva-7966_1093961.html

După mai multe luni de creștere, activele oficiale de rezervă au scăzut. La sfârșitul lunii noiembrie acestea au constituit 4 274,45 milioane de dolari SUA. Cifra este în descreștere cu 58,91 milioane de dolari în comparație cu 31 octombrie, când acestea au însumat 4 333,36 milioane de dolari, transmite IPN.

Banca Națională a Moldovei precizează că diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de intervențiile nete pe piața valutară internă sub formă de vânzări de valută, în valoare de 175,18 milioane de dolari. Dinte acestea – procurări nete în sumă de 17 milioane de dolari și vânzări în sumă de 184,50 milioane de euro, în echivalent 192,18 milioane de dolari.

Activele au mai scăzut de pe urma plăților aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova –21,01 milioane de dolari, precum și a plăților Ministerului Finanțelor –11,33 milioane de dolari. Diminuarea a fost determinată de ieșirile nete din contul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă (2,73 milioane de dolari) și de ieșirile nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate (0,48 milioane de dolari). Alte ieșiri nete au constituit 0,02 milioane de dolari.

Totodată, pe parcursul perioadei de raportare, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA - 60,28 milioane de dolari. Totodată, a fost înregistrat suportul bugetar în favoarea Ministerului Finanțelor în mărime de 41,92 milioane de dolari, din care 41,56 milioane de dolari sub formă de grant oferit de Guvernul Germaniei pentru asigurarea securității energetice a grupurilor vulnerabile ale populației din Republica Moldova și 0,36 milioane de dolari din partea Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, România.

Activele s-au majorat ca urmare a înregistrării creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor pentru proiecte investiționale – 24,63 milioane de dolari din care 23,37 milioane dolari debursate de Banca Europeană de Investiții în cadrul proiectelor de reabilitare a drumurilor și de eficiență energetică. Printre factorii care au contribuit la majorarea activelor se numără rezultatul net al operațiunilor de tip swap valutar pe piața valutară internă în mărime 15,05 milioane de dolari. Este vorba despre veniturile din gestionarea rezervelor valutare – 8,05 milioane de dolari și reevaluarea valorilor mobiliare menținute în portofoliul de investiții – 1,91 milioane de dolari.