Curtea Supremă de Justiție urmează, până pe data de 7 martie, să ia o decizie în privința admisibilității dosarului inițiat de Mitropolia Basarabiei, care a contestat contractele de dare în folosință gratuită Mitropoliei Moldovei a 800 de biserici și 30 de mănăstiri.
„După o luptă de peste 12 ani de zile, se întrevede finalitatea unui proces de judecată tergiversat anapoda de instanțele de judecată, prin trimiterea cauzei la rejudecare de patru ori. Este vorba de cauza Mitropolia Basarabiei versus Mitropolia Moldovei și Ministerul Culturii”, a scris avocatul Iulian Rusanovschi.
Solicitați de IPN, reprezentanți ai Mitropoliei Basarabiei au menționat că își doresc dreptate și să aibă același drept de folosință asupra acestor edificii.
„Acum se produce, de fapt, un abuz. Ne dorim ca să fim egali în fața altor culte religioase cu drept de folosință a bisericilor ale căror comunități religioase doresc să adere la Mitropolia Basarabiei”, a menționat Constantin Olariu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Basarabiei.
Constantin Olariu spune că anularea hotărârii de a oferi aceste edificii în folosință gratuită Mitropoliei Moldovei va avea efect nu doar asupra Mitropoliei Basarabiei, ci și asupra tuturor cultelor. „De fapt, vechea hotărâre îngrădește libertatea religioasă a comunităților religioase și le constrânge să se închine doar Moscovei”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Basarabiei.
Solicitați pentru o reacție, reprezentanții Mitropoliei Moldovei au menționat că vor veni ulterior cu declarații.
De cealaltă parte, Ministerul Culturii menționează că, în calitatea de instituție executivă, nu are decât să respecte decizia instanței finale de judecată, indiferent care va fi, și va reveni cu informații clare ce urmează să se întâmple cu aceste edificii.