Republică Moldova are o imagine bună pe plan extern, inclusiv în Japonia, dar încă mai este de lucru pentru a o face mai cunoscută pentru poporul nipon. O declarație în acest sens a fost făcută de către ambasadorul Republicii Moldova în Japonia Dumitru Socolan, într-un interviu realizat în marja reuniunii diplomației Republicii Moldova, transmite IPN.
„Avem o imagine bună, suntem un popor cu inimă mare, un popor care a primit refugiați din altă țară pentru că sunt țări care întâmpină același probleme cu oameni din țara lor și nu își găsesc întotdeauna adăpost chiar în țara lor. Noi am adăpostit oameni străini, deci acest lucru este apreciat înalt în Japonia. Pe de altă parte, noi împărtășim aceleași principii și valori cu japonezii. Atunci când se vorbește despre Moldova, se vorbește despre o țară care este în lista de „like-minded countries”. Mi-e îmi face plăcere să mă revăd în această listă, să revăd țara mea în această listă”, a declarat ambasadorul.
Ambasadorul Republicii Moldova în Japonia, Dumitru Socolan, spune că în această perioadă tumultoasă, cu multe evenimente în regiune, este absolut necesar să fie reiterate obiectivele misiunilor diplomatice.
„Ne dăm seama că la Tokyo nu voi fi atât de intensiv în mesajele mele pe integrarea europeană, deși în dialogul meu cu colegii din misiunile europene la Tokyo, desigur, abordez acest subiect. Atunci când vorbim despre diplomație economică, aici eu văd un punct forte al misiunii noastre în zona respectivă”, a mai declarat el.
Potrivit ambasadorului, dialogul cu mediul de afaceri nipon sau motivarea oamenilor de afaceri din Moldova pentru piața din Japonia este un element serios, puternic în activitatea diplomatică de zi cu zi la Tokyo.