Dumitru Braghiş: Minciunile spuse de preşedintele Voronin depăşesc limita bunului simţ
https://www.ipn.md/index.php/ro/dumitru-braghis-minciunile-spuse-de-presedintele-voronin-depasesc-limita-bunului-7965_969448.html
Preşedintele Vladimir Voronin compară starea în care se afla conflictul transnistrean la începutul primului său mandat cu un „câmp minat cu dibăcie” pe care a trebuit să-l demineze timp de 7 ani. Şeful statului a făcut această afirmaţie într-o emisiune TV difuzată vineri seara, 25 aprilie, încercând să explice durata îndelungată în care nu a fost soluţionat conflictul transnistrean – o promisiune electorală de a sa, enunţată încă în alegerile parlamentare din 2001.
„Vameşi transnistreni stăteau în barurile din Odesa şi puneau ştampila pe mărfuri. Cine le-a dat lor aceste ştampile?” s-a întrebat Vladimir Voronin. El a sugerat că oficiali de pe ambele maluri aveau interese în regiune şi nu doreau soluţionarea conflictului.
“Cine stătea pe pragul Palatului Prezidenţial şi ardea portretele lui Putin? Braghiş!” a spus Preşedintele.
Solicitat de Info-Prim Neo să comenteze afirmaţia lui Vladimir Voronin precum că ar fi ars în 2003 portretul preşedintelui rus Vladimir Putin, Dumitru Braghiş a declarat: “Minciunile spuse de preşedintele Voronin în ultimul timp depăşesc limita bunului simţ!”
În noiembrie 2003, lideri ai principalele partide necomuniste din R. Moldova – între care se afla şi Dumitru Braghiş – au organizat un miting în faţa Palatului Prezidenţial cerând ca preşedintele să nu semneze aşa-numitul memorandum Kozak. Acest document elaborat de Kremlin prevedea reglementarea conflictului transnistrean prin federalizarea R. Moldova. Preşedintele Vladimir Voronin a motivat ulterior refuzul de a semna memorandumul rusesc prin lipsa unei coordonări cu OSCE, dar şi din cauza unor stipulări de natură să legitimeze nerecunoscuta republică nistreană înainte de constituirea federaţiei.
Info-Prim Neo precizează că drapele ruseşti şi portrete cu Putin au fost arse în timpul demonstraţiilor din faţa ambasadei Ruse la Chişinău, pe 25 noiembrie 2003, de către membri şi simpatizanţi ai Partidului Popular Creştin-Democrat, între care se aflau parlamentarii Vlad Cubreacov şi Ştefan Secăreanu. Ediţia din 2 martie 2004 a ziarului bucureştean Gardianul îl citează pe Vlad Cubreacov cu declaraţia: “"Da, am dat foc la drapelul Rusiei fiindcă această ţară nu-şi retrage trupele de ocupaţie din ţara mea". În aceleaşi articol Ştefan Secăreanu este citat cu afirmaţia: "Dacă incendierea ar folosi la retragerea trupelor ruseşti, aş arde vreo 2-3 mii de portrete de-ale lui Putin".