logo

Dumitru Alaiba: Instituțiile regulatorii sunt încă pline de oamenii lui Plahotniuc


https://www.ipn.md/index.php/ro/dumitru-alaiba-institutiile-regulatorii-sunt-inca-pline-de-oamenii-7965_1090328.html

La 3 ani de la căderea regimului condus de Vlad Plahotniuc instituțiile regulatorii sunt încă pline de oamenii fostului lider PDM. O recunoaște deputatul PAS, Dumitru Alaiba, potrivit căruia procesul de curățare a instituțiilor regulatorii este extrem de complicat, întrucât aceste entități sunt independente, iar PAS nu-și dorește să încalce legea, notează IPN.

Deși curățarea sistemului de oamenii fostului lider PDM a fost una dintre promisiunile electorale ale PAS, instituțiile regulatorii sunt pline de oameni ai fostului regim. O spune deputatul PAS, Dumitru Alaiba, potrivit căruia a fost curățat sistemul la nivelul secretarilor de stat, însă este foarte complicat să fie curățate instituțiile regulatorii.

„Instituțiile regulatorii sunt pline de oamenii lui Plahotniuc. Pentru că instituțiile regulatorii sunt mai complicat de curățat. Noi guvernăm legal, nu banditește. Procesul de curățare avansează, dar el nu se face peste noapte. La BNM oamenii sunt de pe vremea lui Plahotniuc și uneori am întrebări față de deciziile lor. Dar va exista un raport prin care vom da o apreciere activității instituției. Curtea de Conturi este o instituție independentă. Oligarhii au avut grijă să-și parcheze conservele în asemenea instituții, de unde e foarte greu să le dai afară. Noi am promis că-i vom da jos pe hoți, dar în același timp am promis că vom acționa legal”, a spus deputatul PAS, Dumitru Alaiba, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Președintele comunității Watchdog Valeriu Pașa spune că actuala guvernare s-a dovedit a fi neputincioasă în fața sistemului, iar oamenii care au comis ilegalități în perioada guvernării democrate nu sunt penalizați.

„În 2019 toți oamenii lui Plahotniuc s-au speriat, inclusiv cei din justiție. După 3 ani, acești oameni au văzut că toți sunt bine-merci, la închisoare nu stă nimeni, iar dosare penale au foarte puțini. Aceste dosare trenează și sunt sabotate în mod evident de procurori. Oamenii lui Plahotniuc dorm liniștit noaptea pentru că știu că cel mai rău lucru care li se poate întâmpla este o demisie. Ei au înțeles că pot fraieri noua clasă politică”, a spus Valeriu Pașa.

Fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, a apărut public ultima oară la 9 iunie 2019, în timpul unui miting organizat în centrul Chișinăului. Câteva zile mai târziu, printr-un comunicat de presă PDM a anunțat că Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova, plecând la familia sa. Ulterior, fostul președinte PDM a fost învinuit de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.