logo

Dumitru Alaiba: 25 de ani guvernele au tot amânat reforma patentei


https://www.ipn.md/index.php/ro/dumitru-alaiba-25-de-ani-guvernele-au-tot-amanat-7965_1100213.html

95% dintre comercianții care activau în baza patentei de întreprinzător și-au transformat afacerea în activitate independentă și s-au conformat tuturor rigorilor legii. O spune ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, potrivit căruia reforma patentei este una benefică întrucât oamenii conștientizează necesitatea unei activități transparente și legale. Ministrul Alaiba spune că face cumpărături la piață și primește bon fiscal, notează IPN.

Potrivit datelor oficiale, de la intrarea în vigoare a legii, din cei peste 4200 de comercianți care activau în baza patentei, peste 3500 au trecut la regimul activității independente, au fondat SRL-uri sau întreprinderi individuale. Ministrul Dumitru Alaiba spune că doar actualul Guvern a avut curajul să implementeze această reformă mai puțin populară, însă extrem de necesară.

„Una dintre cele mai vizibile reforme ale noastre a fost reforma patentei. 25 de ani guvernele au tot amânat această reformă, această decizie complicată și această conversație incomodă cu oamenii, dar necesară. Acum tranziția celor care au trecut la activitatea individuală este de 95%. Dar noi nici nu ne-am așteptat ca toți, imediat, să dea bon de casă. Noi înțelegem asta, pentru că este vorba despre dezrădăcinarea unui obicei de 25 de ani”, a spus Dumitru Alaiba în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

De la 1 iulie toți deținătorii patentei de întreprinzător sunt obligați de lege să tranziteze spre activitatea independentă și să ofere cumpărătorilor bon fiscal. Cheltuielile necesare procurării aparatului de casă sau reamenajării spațiului comercial sunt compensate de către stat. Valoarea compensațiilor alocate este de 23 de milioane de lei.

„Acum toți sunt într-un regim civilizat, transparent. Mie nu-mi place să-i tratăm pe toți ca infractori și răuvoitori. Sunt oameni care se conformează, pe ei mizăm. Misiunea Serviciului Fiscal de Stat este una importantă, migăloasă, ca să ajute fiecare antreprenor să facă această schimbare, în timp vom vedea și rezultate și o conformare de 100%. Sunt oameni care s-au conformat, merg la piață și primesc cec, dar poate pentru că mă cunosc. Statul trebuie să mizeze pe acei antreprenori care doresc să activeze legal, transparent, cu respectarea tuturor reglementărilor”, a spus ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Acum două zile, deputații PSRM au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care au solicitat opinia magistraților privind legalitatea deciziei guvernanților de a anula activitatea în bază de patentă. Socialiștii au calificat această reformă drept antisocială, menționând că excluderea patentei de întreprinzător privează oamenii de dreptul la muncă.