logo

Duminică strada 31 August va fi utilizată exclusiv pentru pietoni


https://www.ipn.md/index.php/ro/duminica-strada-31-august-va-fi-utilizata-exclusiv-pentru-7967_1076272.html

Duminică, 20 septembrie, strada 31 August 1989 din Chișinău, în perimetrul str. Serghei Lazo – str. Vasile Alecsandri, va fi utilizată exclusiv pentru pietoni. Decizia a fost luată de autoritățile municipale în contextul „Săptămânii europene a mobilității” (European Mobility Week), desfășurată în perioada 16-22 septembrie, transmite IPN.

Inițiativa europeană European Mobility Week promovează formele alternative de transport ecologic, pentru a transmite mesajul că mobilitatea sporește calitatea vieții în orașe. Fapt ce ajută la reducerea poluări aerului, poluării fonice, a accidentelor și la reducerea numărului persoanelor supraponderale.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei municipiului, în cadrul inițiativei „Săptămâna europeană a mobilității”, municipalitatea va prezenta proiectul „Renovarea străzii 31 August 1989 și transformarea acesteia în coridor verde”. Evenimentul se va desfășura duminică, ora 13:00, în scuarul liceului „Gheorghe Asachi” din str. Al. Pușkin.

În săptămâna 16-22 septembrie 2020, sute de orașe din Europa explorează soluții practice de îmbunătățire a calității vieții urbane și testează soluțiile de transport alternativ.