logo

Drumuri impracticabile și gospodării înnămolite, în satul Dereneu


https://www.ipn.md/index.php/ro/drumuri-impracticabile-si-gospodarii-innamolite-in-satul-dereneu-7967_1048773.html

Drumurile din satul Dereneu, raionul Călărași, au ajuns impracticabile după ploile de duminică, iar gospodăriile oamenilor sunt înnămolite. Primarul localității, Elena Oaserele, spune că mai multe poduri stau să se prăbușească. Lacul este plin ochi și digul poate ceda. Energia electrică a lipsit pe parcursul nopții în localitate, iar în satul vecin, Bularda, câțiva piloni riscă să se prăbușească.

Contactată de IPN, Elena Oaserele spune că a apelat după ajutor. Comisia raională este la fața locului pentru a estima pagubele.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în satele Donici și Camenca, din raionul Orhei, precipitațiile au deteriorat 0,1 km de drum local și au fost înnămolite gradinele a circa 60 de gospodării particulare. În raionul Dondușeni, mai multe localități au fost afectate. În satul Arionești, de pe acoperișul a două depozite cerealiere au fost smulse și deteriorate aproape 400 de foi de ardezie, iar barajele a patru bazine acvatice au fost avariate.

Au fost afectate și 120 ha de porumb din satul Dondușeni, iar la Parcova – barajele de protecție a două bazine acvatice. În localitățile Târnova și Elizavetovca au fost prejudiciate 30 ha de terenuri agricole. În raionul Sângerei, ploile au distrus 100 ha de semănături. Salvatorii au intervenit pentru pomparea apei din beciuri și subsoluri în majoritatea satelor afectate.