Mobilizarea parțială anunțată de președintele rus Vladimir Putin aruncă războiul din Ucraina într-o nouă fază, mult mai periculoasă, cu risc de declanșare a unei conflagrații mondiale, în care poate fi distrusă însăși viața pe pământ. Unul din scopurile care pot fi deduse din această escaladare a războiului ține de refacerea unor imperii vechi prin acapararea teritoriilor unui stat vecin prin acte de violență supremă. Deși acest scop ar putea fi realizat sau nu în viitor, există un deja-vu ferm sugerat de trecut: anume așa, prin violență supremă, prin moartea a zeci de milioane de oameni s-au format și și-au asigurat existența imperiile jinduite, inclusiv Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. În pofida evidențelor legate de violențele în masă și pericolele pentru viața și bunăstarea fiecărui om, o parte din oameni, inclusiv de la noi, aprobă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și tânjește după fostul imperiu. De ce se întâmplă așa și ce este de făcut ca lucrurile să se întâmple mai firesc, au analizat participanții la dezbaterea publică „Drepturile omului și libertățile fundamentale în URSS: mituri și realități”, organizată de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că drepturile omului sunt drepturile pe care le posedă fiecare ființă umană, care îi aparțin indiferent de naționalitate, locul de reședință, sex, origine națională sau etnică, culoare, origine sau limbă. „Drepturile omului sunt inerente tuturor ființelor umane, ceea ce înseamnă că niciun om, oriunde s-ar afla, nu poate fi lipsit de drepturile respective. Drepturile omului corespund necesităților fundamentale și se referă la educație, sănătate, condiții adecvate de muncă, remunerare proporțională pentru munca prestată, proprietate privată, dreptul la un nivel de viață decent, participare la viața politică, libertatea religiei, protecție împotriva abuzurilor și dreptul de a se apăra în justiție. Aceste lucruri sunt foarte importante, pentru că, în perioada sovietică, o parte din aceste drepturi au lipsit”, explică expertul.
Potrivit lui, există câteva principii de bază atunci când este vorba despre drepturile omului. Printre acestea se numără principiul egalității și nediscriminării, conform căruia toți oamenii trebuie să fie tratați egal. De asemenea, este vorba despre principiul interdependenței, principiul inalienabilității, precum și drepturile participării și incluziunii. Toate aceste drepturi reies din tratatele și convențiile internaționale, iar un stat, care a semnat aceste acte internaționale, nu poate adopta măsuri restrictive față de drepturile omului. Printre tratatele internaționale se numără și Declarația universală a drepturilor omului, adoptată în 1948, care stipulează în preambul: „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi, sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și ar trebui să acționeze una față de cealaltă într-un spirit de fraternitate”. Un an mai târziu, au fost adoptate Convențiile de la Geneva, care au pus bazele dreptului umanitar, iar în 1950 a fost adoptată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Și Constituția Republicii Moldova consacră aceste drepturi.
Igor Boțan a spus că nostalgicii sunt persoanele care au tristețe pentru evenimentele, vremurile, locurile cu care sunt asociate sentimentele lor din tinerețe, sentimentele plăcute. „Pentru nostalgici amintirile din trecut par mai atractive decât trecutul însuși, mai cu seamă, dacă prezentul acestor persoane numite nostalgice nu este foarte luminos, plăcut pentru ei. Nostalgia este un fel de refugiu într-un trecut imaginar”, a punctat Igor Boțan.
Profesorul universitar Boris Negru, doctor habilitat în drept, a declarat că toate actele internaționale cu privire la drepturile omului – documente de căpătâi – sunt sprijinite în mare parte pe bagajul de cunoștințe și pe experiența seculară în privința drepturilor și libertăților, care a fost dobândită pe parcursul a sutelor de ani. „Da, în toate constituțiile sovietice s-a vorbit despre drepturile omului, dar în toate drepturile și libertățile erau privite ca un dat de la stat. Statul în principiu, conform standardelor internaționale, nu este donator de drepturi și libertăți, ci ocrotitor de drepturi și libertăți. Și în mare măsură, atunci când vorbim despre drepturile și și libertățile omului ne uităm nu doar care sunt acestea, ci cum sunt transpuse în viață”, explică profesorul.
Boris Negru a declarat că în Uniunea Sovietică, Declarația universală a drepturilor omului pentru prima dată a fost publicată abia în 1988, cu o întârziere de peste 40 de ani. Și atunci a fost publicată nu de oficialități, ci de presa de la Moscova, dar și de la Chișinău. „Cum credem noi, ele întâmplător nu au fost publicate? Nu întâmplător”, spune doctorul habilitat în drept. Potrivit lui, deși noțiunile de „drepturi și libertățile omului” figurau în actele sovietice, dar în ele lipseau niște drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la viață, care nu se regăsește în vreo constituție sovietică.
Boris Negru spune că, chiar în primele documente se promova inegalitatea ca principiu fundamental. „Vorbind despre egalitate, în același timp constituțiile sovietice niciodată nu au garantat egalitatea. A fost garantat egalitarismul într-o oarecare măsură, dar nu trebuie confundată egalitatea cu egalitarismul. Spre deosebire de documentele care au apărut în Uniunea Sovietică, ultima constituție sovietică din 1977 a făcut un pas enorm, comparativ cu precedentele, din simplu motiv că era lupta între două lumi – socialismul și capitalismul. Dar totuna nu toate drepturile și libertățile omului au fost reflectate sau au fost reflectate într-un conținut specific sovietic”, a mai spus Boris Negru.
Președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, Anatol Petrencu, doctor habilitat în istorie, a menționat că unul dintre rezultatele Primului Război Mondial a fost apariția unei pături de oameni deosebit de duri, deosibit nemiloși față de ceilalți. „Și bolșevicii au făcut speculă pe nenorocirile oamenilor, spunând că vina o poartă exploatatorii. Astfel, venind la putere, bolșevicii au pus problema exterminării claselor exploatatoare. Chiar și constituția de la 10 iunie 1918, prima constituție a Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, spune că acest stat este statul muncitorilor, soldaților și țăranilor, în persoana sovietelor. Și tot acolo e scrisă, în primul articol din constituție, „distrugerea nemiloasă a exploatatorilor”. Iată de aici ar trebui să pornim”, susține Anatol Petrencu.
Potrivit lui, de aici a pornit războiul civil care a dus la moartea a nouă milioane de oameni. „Țăranii au văzut în boieri, în moșieri dușmanii lor pe care trebuia să-i nimicească. În ceea ce ține de decretul cu privire la pământ, prin el bolșevicii au căutat o soluționare a problemei pământului. „Bolșevicii au considerat că pământul trebuie să fie naționalizat. Ei spuneau că pământul trebuie să fie al statului. Deci, bolșevicii i-au mințit pe țărani spunându-le „luați pământul de la moșieri căci va aparține”. Dar i-au mințit pentru că de fapt aparținea statului sovietic, iar lor li l-au dat doar să-l muncească”, a menționat istoricul.
În opinia sa, există câteva etape cu privire la drepturile omului, prima ținând de anii 1917-1948. „Or, anul 1948 este cel în care în lume a fost adoptată Declarația universală a drepturilor omului, fiind bazată pe marele crime comise în al Doilea Război Mondial. Stalin nu a publicat acest document important, ba mai mult, l-a încălcat permanent. Și aici un exemplu de încălcare flagrantă sunt deportările. Deja în timpul „perestroikăi” lui Gorbaciov s-a dat publicității acest document fundamental pe care s-a bazat omenirea. În Uniunea Sovietică au existat niște abuzuri nemaipomenite”, a spus Anatol Petrencu.
Dezbaterea publică la tema „Drepturile omului și libertățile fundamentale în URSS: mituri și realități” este a 4-a ediție din ciclul „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”. Ciclul de dezbateri este organizat de Agenția IPN cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.