Ucraina vecină luptă astăzi împotriva agresorului Federația Rusă pentru independența sa, pentru libertatea sa, pentru democrația sa, pentru istoria, limba și cultura sa, pentru un nivel de viață mai bun decât în țara agresoare, pentru drepturile omului și dreptul de a-și alege prietenii și a-i ține la distanță pe neprieteni. Toate aceste scopuri sau valori majore pot fi exprimate mult mai concis, printr-o singură noțiune: Ucraina luptă pentru dreptul de a-și alege singură modelul civilizațional de dezvoltare. Mai mult, acum ucrainenii luptă și pentru dreptul cetățenilor Moldovei, de a-și alege modelul civilizațional de dezvoltare. Nu este greu de imaginat ce se poate întâmpla, dacă cedează Ucraina. Or, cetățenii Republicii Moldova deja au trecut, în trecut, prin câteva drame sau chiar șocuri civilizaționale de acest gen, când agresorii au dat năvală peste ei, fără să-i întrebe, dacă vor sau nu să schimbe nu doar statul de reședință, nu doar actele de identitate ;i numele, de multe ori schimonosite la schimbare, ci însuși modelul civilizațional de existență. Printr-un asemenea dublu șoc civilizațional a trecut poporul moldovenesc în anii 1940-1941. În ce măsură lecțiile trecutului oferă indicii și puncte de referință pentru alegerea modelului civilizațional de dezvoltare, acum și în viitor: cel din Vest sau cel din Est – au discutat participanții la dezbaterea publică „Drama civilizațională a basarabenilor din anii 1940-1941”, organizată de Agenția de Presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că, atunci când este vorba despre un model civilizațional, se are în vedere un model care dezvăluie legăturile generale din cadrul unui proces istoric, esența și modalitățile de interacțiune ale diverselor formațiuni sociale, naționale etc. „Civilizația reprezintă unitatea procesului istoric și totalitatea relațiilor materiale, tehnice și spirituale ale omenirii în cursul acestui proces. Stadiul procesului istoric este de obicei localizat în spațiu și timp, fiind asociat cu atingerea unui anumit nivel de dezvoltare, etapa de autoreglare și autoreproducere socială, cu o relativă independență față de natură. Deci, este vorba despre de dezvoltare”, a notat Igor Boțan.
Cât despre faptul că statele anexează teritorii și pornesc războaie, potrivit expertului, studiile biologilor și sociologilor denotă că ființele vii, inclusiv cele umane, sunt predispuse spre agresiune. „De fapt, agresiunea este o reacție la frică, la o amenințare sau o expresie a furiei. Există dovezi că acest lucru face parte din natura umană, dar războiul, ca și o continuare a politicii prin alte mijloace, este cu totul altceva. Nu este o reacție automată provocată de frică, furie etc. Războiul necesită o organizare, un anumit grad de coeziune și mai întâi de toate – împărțirea în „ai noștri” și „ei””, explică Igor Boțan.
Potrivit lui, războiul este un fenomen social, care, spre deosebire de violență, poate fi considerat parte a programului biologic al omului. Războiul este posibil doar cu o coeziune socială foarte ridicată. Fără existența unei coeziuni sociale ridicate, războiul este imposibil.
„Conform dreptului internațional, umanitar, odată ce un teritoriu a fost ocupat, a intrat sub contorul unei puteri ocupante, ocupantul are obligația de a restabili și de a menține cât e posibil ordinea și securitatea publică în acest teritoriu ocupat. Și conform celei de-a patra Convenții de la Geneva, puterea ocupantă trebuie, de asemenea, să respecte drepturile fundamentale ale persoanelor din teritoriul ocupat, inclusiv ale refugiaților și ale non-cetățenilor”, susține Igor Boțan.
Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, cercetător științific principal la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, a declarat că încă în 1943, liderul sovietic Iosif Stalin spunea că în cazul celui de-al Doilea Război Mondial situația se deosebește de celelalte războaie. Și anume că armata statului, care intră într-un teritoriu, are dreptul de a-și impune modul de organizare, structura socială, dar și modelul economic, politic, cultural, civilizațional etc.
„Dreptul învingătorului, dreptul celui mai puternic. Iată un principiu pe care lumea pentru prima dată îl auzea în secolul XX. Și așa și s-a întâmplat în curând. La încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Roșie, pretutindeni unde a intrat și pretindea că a eliberat țările din Europa de Est, Europa Centrală, într-un timp relativ scurt, practic în 3-5 ani, într-adevăr și-a impus modelul, cel sovietic. Și asistăm la proclamarea unor a;a-zise democrații populare, în care a fost impus un sigur partid, colectivizarea agriculturii, naționalizarea mijloacelor de producție, impunerea unei singure ideologii etc.”, precizează doctorul habilitat în istorie.
Cercetătorul a menționat că atunci când deja se întrevedea o confruntare între cele două supraputeri și modele de existență, în 1947, președintele Statelor Unite ale Americii, Harry Truman a enunțat o doctrină. Potrivit acesteia, „fiecare națiune trebuie să aleagă între două drumuri. Unul are la bază dorința majorității și se remarcă prin instituții libere, guvern reprezentativ, alegeri libere, garanția respectării libertății personale, de exprimare și religie. Cel de-al doilea drum se bazează pe hotărârea unei minorități impuse cu forța majorității. Acesta se bazează pe teroare și o presiune pe presa și radioul care sunt controlate, pe alegeri trucate și pe suprimarea libertății personale”.
Nicolae Enciu susține că persistau cele două viziuni – una de a alege liber calea de dezvoltare pentru un stat și a doua – cea formulată de Stalin, care își aroga dreptul de a impune modelul sovietic tuturor țărilor în care se afla Arma Roșie. Potrivit istoricului, această dihotomie este valabilă pentru practic întreg secolul XX, când se remarca acel conflict dintre ideile liberale și cele autoritare, dictatoriale și totalitare. În opinia sa, momentul de referință este anul 1917, anul în care în Rusia se produc două revoluții. Prima revoluție e cea care aduce Rusia pe făgașul evoluției liberale, făgaș urmat de absoluta majoritate a țărilor de pe continentul european. Însă, reformele, chiar dacă țarismul a căzut, nu au fost în stare să redreseze situația. Absoluta majoritate a populației din Rusia s-a împotrivit terorii bolșevicilor, însă Partidul bolșevicilor nu a cedat și a provocat un adevărat război civil, soldat cu milioane de jertfe umane.
În cadrul dezbaterilor a fost prezentat studiul de caz al preotului Mina Tăruș, născut în anul 1884, în satul Breanova, Orhei. A fost numit paroh la biserica ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Camencea, județul Orhei și concomitent, a fost președintele căminului cultural parohial din localitate, director la școala locală, fiind totodată și profesor de religie. Era și unul din fruntașii unioniști din Basarabia, participând activ la emanciparea societății civile basarabene. Însă, a fost arestat de organele NKVD în iunie 1941. În data de 22 aprilie 1942 a fost condamnat la 10 ani privațiune de libertate în Gulagul Siberian ca ,,dușmani al Statului Sovietic” ca peste câteva luni să fie executat, la margine de drum, de către însoțitorii sovietici ai convoiului care îi ducea în Gulag.
Șefa Muzeului Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice, filială a Muzeului Național de Istorie, Ludmila Cojocaru, doctor în istorie, conferențiar universitar, consideră că acest studiu de caz este relevant pentru procesul de alegere civilizațională a societății care este un pas cu multă responsabilitate, pe alocuri cu anumite dileme asupra căror societatea s-a pronunțat prin acțiunile sale, prin reacțiile pe care le-a avut față de evenimentele importante din perioada examinată.
„În fruntea acestei determinări a fost congresul din Odesa din 18 aprilie 1917 și care a întrunit peste 10 mii de basarabeni. Avem congresul preoților și învățătorilor din Chișinău, la fel în aprilie 1917. Avem ca urmare constituirea Partidului Național Moldovenesc în frunte cu Pan Halippa. La câteva luni, în august 2017, avem un Partid Național Țărănesc din Basarabia. Delegarea deputaților în Sfatul Țării – toți acești pași au elaborat și au determinat o serie de reacții din partea comunității și a populației”, explică doctorul în istorie.
Potrivit ei, modelul civilizațional din România interbelică a fost unul benefic pentru populația din Basarabia, pentru că în această perioadă la aceste lucruri au fost martori cei care au pledat pentru unire. „Avem Constituția din 1923, avem o serie de reforme care au marcat parcursul civilizațional al societății, inclusiv din Basarabia ca parte a României Mari. Avem reforma agrară, avem reforma administrativă, avem reforma învățământului. Toate aceste acțiuni la nivel oficial au încurajat și au dat speranțe, aripi și putere populației locale ca să-și asume aceste valori. De altfel, valori care erau firești și care nu le erau străine”, a declarat Ludmila Cojocaru.
Șefa Muzeului Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice spune că pe alocuri se discută aprig despre interbelicul românesc, uneori se contestă frumusețea și măreția acestei perioade. „Cred că trebuie să dăm dreptate diferitor opinii, dar judecând după trăirile și memoriile celor care au trecut la prima persoană prin această perioadă, avem o serie de realizări incontestabile. Foarte des îmi vin în minte mărturiile pe care ni le-a împărtășit deja regretata Liubov Clatco, familia căreia a fost deportată în 1941 în Kazahstan. Am tot întrebat-o de ce nu s-au refugiat din calea tăvălucului din 1940?. Motivul invocat era – tata a refuzat să-și lase via altoită, cu butași aduși la comandă din Franța, utilajele pe care le avea, cum să-și lase gospodăria? Și să știți că a fost o întrebare, o dilemă cu care s-a confruntat atunci sutele de familii din Basarabia. Pentru că ele deja vedea rezultatele atinse în perioada interbelică”, a mai spus Ludmila Cojocaru.
Dezbaterea la tema „Drama civilizațională a basarabenilor din anii 1940-1941”, este ediția a 5-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.